kanald.ro
Actualitate
Deținutul care a evadat din Penitenciarul Mărgineni a fost prins! Unde a stat ascuns timp de 16 ore: „A fost agresiv, a vrut să sară pe mine”
Ion Milosiu, bărbatul care a evadat ieri marți din Penitenciarul Mărgineni, a fost găsit de poliție.
S-a dat alarma marți, pe 12 august, după ce un deținut a evadat din Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița. Ion Milosiu, un bărbat în vârstă de 32 de ani, condamnat la 5 ani și 10 luni pentru act sexual cu un minor, a escaladat gardul închisorii și a fugit.
După 16 ore de căutări însă, deținutul a fost capturat de polițiști, după ce o femeie și soțul ei au sunat la 112, anunțând că l-au văzut. Bărbatul se ascundea în podul unei case, într-o curte din localitatea sa natală.
Conform martorilor, individul a devenit agresiv atunci când a fost descoperit.
„După vorbele oamenilor, cică ar fi sărit gardul. Iar eu ca să fiu mai sigur am căutat peste tot și atunci am urcat în pod că știam că am deschis și am zis că sigur s-a urcat pe acolo. Și exact acolo l-am găsit. O vecină a ieșit la poartă și a început să țipe după poliție, că era aici. A fost agresiv, da. A vrut să sară la mine, mi-a zis să las toporul că nu-mi face nimic. A dat să mă strângă de gât și atunci l-am pus la pământ”, spune bărbatul care l-a descoperit pe deținut în podul casei sale, conform Antena 3 CNN.
Deținutul care a evadat din Penitenciarul Mărgineni
Cum a reușit deținutul să evadeze din închisoare?
Este pentru prima dată când un deținut de la Penitenciarul Mărgineni reușește să evadeze. Conform informațiilor apărute în spațiul public, bărbatul, care lucra la bucătăria închisorii, ar fi profitat de momentul în care bucătarul ce trebuia să îl supravegheze a mers să împartă masa deținuților.
S-a urcat pe gardul penitenciarului, a reușit să scape și ar fi fugit într-o direcție necunoscută.