kanald.ro
Vedete
Dezvăluiri exclusive făcute de Mihai Mitoșeru! Ce minune i s-a întâmplat după operația mamei sale
Mihai Mitoșeru a trecut, de curând, printr-o adevărată dramă, el fiind nevoit să își interneze mama, pe Camelia Mitoșeru, pentru o operație pe creier necesară din cauza apariției unei tumori.
„Acum două luni de zile vorbeam cu ea normal la telefon și, la un moment dat, nu putea să mai scoată nici un cuvânt. Am intrat în panică, am zis că face un AVC. Ne-am dus la Urgență imediat, și ne-au zis că nu e AVC și că e o tumoră. Ne-au zis că trebuie operată urgent, altfel nu va mai putea să vorbească sau că va paraliza”, a declarat Mihai Mitoșeru la emisiunea "Teo Show" la Kanal D.
Iar abia atunci au început problemele. După un apel disperat al lui Mihai Mitoșeru pentru a fi donat sângele necesar operației, mama sa a ajuns pe masa de operație. ”A fost operată, totul părea să fie bine. Apoi, brusc, la două zile de la operație, mama nu mai putea să vorbească. Am crezut că înnebunesc, nu sunt medic de meserie, dar nu înțelegeam ce se întâmplă. Medicii mi-au zis să stau liniștit, dar cine, când știe că mama lui are probleme, poate sta liniștit?”, ne-a spus Mihai Mitoșeru.
Citeste si: Camelia Mitoșeru a fost operată. Detalii despre starea de sănătate a actriței
Dar, apoi, o minune s-a întâmplat, iar marți, Camelia Mitoșeru, spre surprinderea tuturor, și-a revenit. ”Acum am vorbit cu mama, totul e bine, și-a revenit, se simte mai bine și poate vorbi.
”Când spun medicii, o scot din spital, o duc acasă și am grijă să facă recuperarea medicală așa cum trebuie. Sper să își revină complet cât mai repede, dar mama e o femeie puternică, sunt sigur că totul va fi bine”, ne-a mai spus Mihai Mitoșeru.
Citeste si: Când va fi operată Camelia Mitoșeru?! Anunțul de ultima oră făcut de Mihai Mitoșeru: "Mama se va opera..."
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Mihai Mitoșeru vrea un copil
După ce a trecut prin această experiență dură de viață cu mama lui, Mihai Mitoșeru își dorește ca, atunci când Camelia va ieși din spital, să-i facă o mare bucurie. „O s-o aduc acasă, îi comand ceva ce îi place ei de mâncare, o duc să o plimb pe la Victoriei, unde vrea ea. După ce se recuperează, durează cam trei luni, vreau să-i fac un nepoțel.
Cu prima fată cu care voi fi, o să-i fac un copil. Nu prea mai am ce să aștept. Nu trebuie sa fiu îndrăgostit. Am fost îndrăgostit 14 ani și uite că am rămas singur”, a spus Mihai Mitoșeru la Teo Show, dezvăluind că relația lui cu Noemi nu a mai mers și că despărțirea e definitivă.