
kanald.ro
Vedete
Didi Bulimar, fostă Faimoasă de la Exatlon și una dintre cele mai frumoase gimnaste din echipa de aur a României, a dezvăluit, zilele trecute, o imagine care i-a speriat pe toți apropiații ei.
Mai exact, Didi Bulimar a avut de suportat o operație care, deși nu este una extrem de complicată, lasă urme adânci. Nu pentru prea mult timp, e adevărat, dar imediat după intervenția chirurgicală îți poți speria apropiații cu câteva poze trimise în miez de noapte.
Mai exact, Didi Bulimar, Faimoasa care a făcut senzație în primul sezon al Exatlon România și care, de-a lungul ultimilor ani, s-a impus în lumea showbiz-ului românesc ca fiind una dintre cele mai frumoase gimnaste ale lumii, a suferit o intervenție chirurgiacă la nas.
”Am fix o săptămâna de la operație, mă simt bine, chiar dacă fățuca mea este încă vânătă. Aștept cu nerăbdare vizită la doctor să-mi spună dacă am fost cuminte”, a notat Diana Bulimar pe contul ei de socializare. Și, susțin sursele noastre, operația pe care a suportat-o fosta mare gimnastă a României este una care nu a avut doar scop estetic. ” Avea probleme la nas, era o deviație de sept și a decis să se opereze ca să respire mai bine. Evident că și-a făcut și o intervenție estetică pe lângă cea medicală, și așa simțea că nasul ei este... prea mare”, ne-a spus o apropiată de-ale frumoasei Diana Bulimar.
Diana Bulimar este una dintre “Faimoasele” de la Exatlon România care, după ce a concurat în show-ul fenomen, a devenit cu mult mai populară decât era până atunci. Și, așa cum era de așteptat, a devenit și mult mai curtată de bărbații care au remarcat că gimnastă de valoare mondială este, pe lângă o sportivă de excepție, și foarte frumoasă.
Mai mult, ea a vorbit, de-a lungul timpului, ce poate să facă un bărbat ca să impresioneze o gimnastă frumoasă ca ea. “Îmi place că un bărbat să fie spontan. Și trebuie să aibă simțul umorului, să mă facă să rad. În rest, din punct de vedere fizic, nu pot să spun prea multe. Dar, cel mai important, trebuie să fie simpatic, să mă facă să mă simt bine”, ne-a spus “Faimoasa” Diana Bulimar.