
kanald.ro
Vedete
Ileana Sterp a postat un vlog emoționant pe canalul său de YouTube, la doar câteva zile după ce a născut.
Ileana Sterp a devenit mamă pentru a doua oară în urmă cu doar câteva zile, când a dat naștere unui băiețel perfect sănătos. Sora lui Culiță și-a ținut fanii la curent pe toată perioada sarcinii și chiar a vrut să o facă și după ce a născut, pentru a-i anunța că totul a decurs așa cum și-a dorit.
Deși i-a fost destul de greu, mai ales în ultima lună de sarcină, atât psihic, cât și fizic, sora lui Culiță Sterp nu și-a ascuns stările și a fost extrem de sinceră și deschisă cu urmăritorii ei, ba chiar s-a filmat și în clipele mai puțin plăcute, în care simțea că e pe punctul să
Pentru ca momentele de dinaintea nașterii să rămână mereu întipărite în mintea ei, Ileana a decis să filmeze totul și să împărtășească ulterior și cu fanii săi.
În momentul în care și-a dat seama că e pe punctul de a naște, Ileana Sterp l-a sunat imediat pe soțul ei și s-a pregătit să fugă la spital, nu înainte de a o lăsa pe fetița lor la soacra ei, însă.
Relaxată din fire, bruneta a luat totul cu calm și nu s-a panicat deloc, ba chiar s-a urcat la volan și a condus până acasă la soacra ei, unde s-a întâlnit cu Dani și au pornit spre spital, entuziasmați că urmau să își cunoască al doilea copil, despre care nici nu știau că va fi băiețel.Ileana: Cred că am contracții, mama. Ar trebui să-l sunăm pe tati oare?
Carla: Nu.
Ileana: Nu? Dar ce să facem?
Carla: Pe tuși.
Ileana: Pe tuși? Cine mă duce la spital? Contracțiile au început să fie din ce în ce mai dese și dureroase. Acum l-am sunat pe tati. L-am sunat pe Dani să vină să o ia, să meargă cu ea la buni, ca eu să pot să mă pregătesc să mă duc la spital.
Sunt foarte relaxată, Doamne ajută să fie totul bine și așa cum îmi doresc eu, să nasc natural. Doamne, te rog să-mi ajuți. Emoțiile alea mari cu siguranță vor fi atunci când o să nasc, așa a fost și cu Carla. Eu sunt foarte optimistă și relaxată de obicei.
Cu foarte puțin timp înainte să nască, Ileana Sterp a dat un interviu în exclusivitate pentru WOWnews, în care a vorbit despre al doilea copil, dar și despre stările cu care s-a confruntat pe perioada sarcinii. Sora lui Culiță și-a amintit de momentul în care a adus-o pe lume pe Carla, fetița ei, și a mărturisit că speră ca totul să fie la fel de ușor și de data aceasta și să poată să nască natural, căci asta și-a dorit.
"Eu mi-am dorit foarte mult să văd cum se simte nașterea. Dumnezeu ne-a înzestrat pe noi femeile cu darul ăsta. La prima naștere, am stat în travaliu vreo 17 ore. A fost mult, dureros, dar nu vreau să sperii pe nimeni. Trece foarte repede. Așa am avut o nădejde în Dumnezeu că o să fie totul bine și cred foarte mult că ce gândești atragi. Sunt o persoană pozitivă și atunci toate lucrurile au decurs foarte bine.
Nu a fost ușor. Și nașterea în sine a fost destul de grea. Zbieram pe acolo, eu care mă gândeam că vai, sunt și pudică, dar uiți de toate acolo, nu te mai interesează nimic. A trecut repede și când am ținut-o pe Carla în brațe, chiar am uitat de tot. Abia aștept să trec din nou prin experiența asta, să îmi ajute Dumnezeu să nasc tot natural și să alăptez. Nu mai pot de dorul alăptatului. E ceva ce nu pot să explic. Abia aștept, nu mai pot de nerăbdare.", a declarat Ileana Sterp, în exclusivitate, la WOWnews.