WowNews logo WOWnews
Stories
Doi tineri din Suceava au plecat în Ucraina să se convingă că războiul este real. Și-au făcut rezervare la un hotel din Kiev, iar când au ajuns au avut parte de o surpriză

Social

Doi tineri din Suceava au plecat în Ucraina să se convingă că războiul este real. Și-au făcut rezervare la un hotel din Kiev, iar când au ajuns au avut parte de o surpriză

Cei doi s-au urcat în mașină și au plecat spre Kiev. Iată impresiile lor, după câteva zile petrecute în mojlocul conflictului dintre Ucraina și Rusia.

În aceste timpuri grele, în care războiul dintre Rusia și Ucraina nu se mai poartă numai pe front, ci și mediatic, doi tineri din Suceava au decis să se convingă cu ochii lor dacă conflictul militar dintre cele două este adevărat sau un fake news. Astfel că cei doi prieteni s-au ucrat în mașină și au plecat la drum, având în minte o destinațe clară: Kievul, capitala Ucrainei și orașul pe care armata lui Putin îl bombardează în fiecare zi în încercarea de a-l cuceri.

După cinci zile petrecuteîn mijlocul luptelor, tinerii și-au format deja o impresie. 

Călătoria periculoasă a lui Samuel Bota și Cristi Clipa a început în urmă cu patru zile, atunci când s-au decis că vor să vadă cu ochii lor ce se întâmplă în Ucraina. Și-au făcăut rezervare la un hotel din Kiev, dar când au ajuns acolo au avut parte de o surpriză, totul era închis. 

Citeste si: Tragedie la Inter Milano: a murit! Conferința lui Cristi Chivu, anulată- kanald.ro

„Eu am fost voluntar înainte de asta două săptămâni în vama Siret şi ne-am decis sâmbătă să mergem până în Ucraina să vedem care e situaţia de acolo, dacă chiar e chiar la fel de grav cum se spune la ştiri. Iniţial am trecut în Cernăuţi, din Cernăuţi am decis să mergem până în Capitală. Am parcurs 8 ore până în Kiev şi am trecut undeva de 40-50 de check point-uri. Ne-au tot oprit şi a trebuit să arătăm paşaportul, ne-au întrebat unde mergem, ne-au controlat pe maşină”, a declarat unul dintre băieți. 

Pentru că în Capitală nu s-au lăsat convinși de amploarea evenimentului, au decis să mergă în satele din apropeierea Kievului, acolo unde minute în șir s-au plimbat cu mașina printre ruinele a ceea ce era odinioară un sat plin de gospodării. 

„Am decis să plecăm prin nişte sate din apropierea Kiev-ului, unde s-a zis că e zonă bombardată. Am fost pe acolo şi într-adevăr pe la sate erau locuinţe fărâmate, absolut tot distrus.

Când ne-a oprit o data la check point şi i-am dat paşapoartele soldatului a început să se bombardeze lângă noi. Soldatul a luat-o la fugă cu paşapoartele în mână”, au mai povestit cei doi. 

Concluziile celor doi tineri care au mers în Ucraina în plin război cu Rusia 

După cinci zile, cei doi au adunat informații, ca niște adevărați jurnaliști de război, și s-au întors acasă. În România au fost așteptai cu sufletul de gură de prietenii, care au vrut să știe toate detaliile cu lux de amănunte. 

Citeste si: NATO, anunțul care vizează direct România! „Ne confruntăm cu o nouă realitate pentru securitatea noastră!” Se va întâmpla în următoarea perioadă

Cristi Clipa: Aş putea spune curaj, cu puţină prostie. S-au auzit foarte multe bombardamente. S-a simțit pericolul. A fost un sentiment ...nu pot să-l descriu. De multe ori stăteam şi mă gândeam de ce am venit aici? Chiar e război, dar nu la fel de grav cum se spune la televizor.

Citeste si: Ce mesaj i-a transmis Denisa, soțului său Iancu Sterp, de ziua sa, exact când vor dezvălui sexul bebelușului?- kfetele.ro

Citeste si: A vrut să evite camera, dar a fost prea târziu. Ce i-a șoptit Ahmed lui Daniel despre Veronica: "Consideră că nu pot să...". Iată ce a discutat cu ea separat și nu voia SĂ SE AFLE! Concurentul din Casa Iubirii o dă în vileag: "Vreau să arăt asta"- radioimpuls.ro

Citeste si: S-a dat lege! Câți bani primesc de la stat românii care ajută refugiații ucraineni cu hrană și cazare

Samuel Bota: În Kiev am mâncat acolo în centru, în satele vecine am văzut că acolo ar fi ceva, dar nu ştiu. Eu nu m-am întâlnit cu niciun rus. Eu nu am văzut cu ochii mei şi până nu văd.