kanald.ro
Stiri
Doliu în lumea muzicii! Fiul lui a făcut anunţul
Momente grele pentru celebrul cântăreţ şi actor Donald Glover Jr. Tatăl său, Donald Glover Sr. a murit, iar el a făcut anunţul pe scenă.
Donald Glover Jr. le-a împărtăşit fanilor vestea în timp ce se afla pe scenă, într-unul din concertele turului din Los Angeles.
"Mi-am pierdut tatăl în urmă cu câteva săptămâni. Doream să îi cânt câteva cântece noi, însă el nu a vrut să le audă pentru că spunea <Ştiu că vor fi minunate>. Nu spun asta ca să vorbesc despre muzică, o spun ca să vorbesc despre încredere.
Aceasta este iubirea. Sper că veţi simţi şi voi acea iubire şi încredere în viaţa voastră. Nimic nu se compară cu asta. Deci acest cântec este pentru voi şi acest cântec este pentru el", le-a transmis Donald Glover fanilor, într-un mesaj foarte emoţionant.
În vârstă de 35 de ani, Donald Glover este un cântăreţ, actor şi comic foarte cunoscut. El şi-a început cariera în 2002.