kanald.ro
Dorinel Munteanu a fost trimis în tribună după o dispută cu tușierul.
Dorinel Munteanu a fost trimis în tribună după o dispută cu tușierul.
Sport
Oțelul Galați a terminat la egalitate partida cu Dinamo București, scor final 3-3, și și-a asigurat calificarea în sferturile Cupei României.
Dorinel Munteanu, antrenorul celor de la Oțelul Galați, nu a reușit să se bucure de calificarea echipei sale de pe banca tehnică, fiind eliminat în ultimele minute ale meciului.
La finalul partidei, tehnicianul a declarat că a fost șicanat de tușier în mod constant pe toată perioada meciului și a primit o eliminare pe nedrept, deoarece nu a protestat nicio secundă.
„Mai trebuie să muncim pentru faza de atac, dar trebuie să-mi felicit echipa pentru că ne-am calificat.
Nu au fost mulți nervi la final... La începutul meciului, acest arbitru despre care nu pot să spun decât că a fost rău intenționat, pentru că știa cu ce echipe jucăm în perioada următoare și trebuia să fiu eliminat.
Mi-am așezat sticlele pe marcinea suprafeței tehnice și mi-a spus să le iau pentru că calcă pe ele... venind pe teritoriul meu. Nu i-am spus nimic, nu l-am înjurat... arbitrul de rezervă... l-a anunțat pe central și în minutul 90 a venit și mi-a dat galben...
Acum nu pot să fac și eu legătură că e din Oradea și următorul meci al nostru e cu Sepsi? Pot să fac și eu toate combinațiile. Din minutul unu a început să mă șicaneze.
Centralul mi-a dat al doilea cartonaș galben pentru proteste, dar nu știu care proteste.
Mi-a stricat seara, pentru că am jucat bine și nu mă pot bucura de acestă promovare. Îi felicit pentru calificare.
Ariel Lopez nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, de asta l-am și schimbat, dar sunt mulțumit că au reușit să meargă mai departe”, a declarat Dorinel Munteanu, la finalul meciului Dinamo- Oțelul.
Citește și: Concluziile celor doi antrenori după meciul decisiv din Cupa României dintre FC U Craiova și FCSB!
Zeljko Kopic a făcut o figură frumoasă în partida cu Oțelul și speră la rezultate mai bune și în Superligă.
Dinamo a reușit să revină spectaculos după ce se vedeau conduși de Oțelul cu 3-1 și asta le-a ridicat moralul, sperând ca după acest rezultat vor avea parte de rezultate mult mai bune și în campionat.
„Un teren dificil, a fost un meci destul de greu. Ne pare rău pentru asta, și acum în vestiar eram supărați că nu am putut face mai mult. Eu mă bucur că am marcat, mi-am ajutat colegul să marcheze cu un assist. Mergem mai departe, nu avem ce face.
A fost 3-1 pe greșelile noaste, ei nu au putut face nimic, au venit pe greșelile noastre. Asta este, nu avem ce face.
Trebuie să începem să facem puncte și în campionat. Sperăm să o scoatem la capăt și să fie bine. În 2-3 zile nu știu ce a schimbat Mister. Bine, are o altă gândire față de Ovidiu, dar tacticile sunt la fel. Nou jucăm ce știm.
Nu ne facem niciun calcul, trebuie să o luăm de la meci la meci, să încercăm să obținem victorii. Trebuie doar să ne jucăm meciurile și atât. Nu ne interesează ce zice lumea, noi ne facem meciurile, jucăm ce trebuie și mergem mai departe”, a spus Amzăr la finalul meciului.