Ale de la ”Puterea Dragostei” este una dintre concurentele emisiunii care, de-a lungul timpului, a fost, cu adevărat ghinionistă, problemele din viața ei fiind, cu siguranță, de natură să impresioneze pe oricine.
Ale si Cristian Comanici, la un pas sa faca cuplu la Puterea Dragostei
Alexandra Ruse de la ”Puterea Dragostei” este una dintre fetele care, deja, au fost eliminate din emisiunea fenomen de la Kanal D, deși, aparent cel puțin, se îndrepta spre o relație cât se poate de serioasă cu Cristian Comănici, fratele Biancăi, cea care a câștigat primele două sezoane ale reality-show-ului.
Ale de la ”Puterea Dragostei a trecut, recent, printr-o dezamăgire cât se poate de serioasă, sentimental. ”Eu îl iubesc, dar poate este prea târziu. Nu am știut să gestionez situația după ce am fost eliminată din casă. Am vorbit cu el, ne-am sprijinit și ne-am promis unele lucruri, dar anumite probleme de fanilie pe care le-am avut, răceala mea venită odată cu ele, au dus la o terminare a unui început de idilă. În plus, am văzut că se îndreaptă spre Mariana, o altă concurentă din casă, și practic, în acest moment, simt că nu se mai poate face nimic", a spus Alexandra Ruse la emisiunea "Totul despre Puterea dragostei"
, de la Wowbiz.ro.
Iar răceala de care vorbește fosta concurentă de la ”Puterea Dragostei” este una care a venit, oarecum natural, având în vedere drama prin care a trecut. Nu de altceva, dar la scurt timp de la eliminarea din casa, bunica ei, femeia care a crescut-o a încetat din viață.
Ale de la Puterea Dragostei, drame fara numar
"A fost așa, că un făcut, să închidă ochii pentru totdeauna exact când eu am revenit în țară.
Știam că este bolnavă, că se apropie acest moment, dar parcă nu voiam să accept. Bunica a fost lângă mine întotdeauna, mai ales după ce mama mea a ales să meargă să muncească în Italia. Am iubit-o enorm, iar moartea ei m-a afectat teribil. Nu mi-am revenit nici acum, m-am retras în mine și nu am mai comunicat. Poate și din această cauza relația mea cu Cristian s-a rupt, am fost rece, distanța și supărarea mea a dus numai la lacrimi și suferință", a mai declarat Ale de la ”Puterea Dragostei” la emisiunea "Totul despre Puterea dragostei" la Wowbiz.ro.
Ale de la ”Puterea Dragostei” a vorbit despre tatăl ei, cel care a părăsit-o în copilărie
Ale de la ”Puterea Dragostei” a povestit drama care i-a marcat copilăria. Ale de la ”Puterea Dragostei” a spus ca părinții ei sunt divorțați, mama locuiește în Italia, iar ea a fost crescută și îndrumată de bunica, femeia pe care a pierdut-o de curând. În schimb, tatăl ei nu a mai dorit să știe nimic de existența ei.
"Asta este viața. Nu am mai vorbit cu tatăl meu de șapte ani. A fost decizia lui să își formeze o altă familie și să nu mai știe nimic de bine. Nu îi port pică, asta e, însă este dureros", a povestit Ale de la ”Puterea Dragostei”.