
Iată că iarna se apropie iar Bucureștiul se confruntă cu una dintre problemele spinoase ale cetățenilor: lipsa apei calde. “Când vine apă caldă? A venit, dar e rece!” e gluma amară și realitatea pe care o trăiesc zilnic sute de mii de bucureșteni în ale căror apartamente e acum mai frig ca afară. Deși a ajuns un lux pentru omul de rând, apa caldă a încins campania electorală pentru primăria Capitalei.
Noul edil a venit, dar locatarul tot de dușuri reci are parte. Mai trist este că, presupunând că edilul s-ar pune acum pe treaba, tot ar fi nevoie de 5 ani ca să facă o minune ca apa caldă să ajungă la robinet. De vină, pare că este sistemul de termoficare construit în timpul comunismului și lăsat de izbeliște ani buni. Astfel, 80% dintre conducte riscă să cedeze oricând și au nevoie urgentă de reparații. În plus, pentru că nu s-au făcut lucrările necesare la timp, astfel ca rețeaua să reziste variațiilor de temperatură, vom avea din ce în ce mai multe avarii.
“Asta-i România!”, la Kanal D
De ani buni bucureștenii sunt avertizați că stau pe o bombă cu ceas, și luni bune de când apa caldă și căldura sunt o amintire pentru cei care locuiesc la bloc. Unii s-au întors în timp, la <oala comunistă> cu apă încălzită pe aragaz, alții mai ironici au făcut din asta subiect de bancuri sau postări virale.
Citeste si: Faimosul creator de modă Givenchy a murit la vârsta de 91 de ani - libertatea.ro
Tot în
Nu ratați duminică, de la ora 14:30, o nouă ediție “Asta-i România!”, emisiune magazin prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D.