kanald.ro
Actualitate
Ea este tânăra de 21 de ani care s-a spânzurat de o țeavă de gaz! Nicola s-ar fi sinucis după un conflict cu iubitul ei
Tragedia care a marcat Iașiul. Nicola este tânăra de 21 de ani care s-a spânzurat de o țeavă de gaz, în propriul apartament.
Nicola, o tânără de doar 21 de ani, și-a pus capăt zilelor luni, 27 octombrie, într-un apartament situat în cartierul Alexandru cel Bun. Potrivit informațiilor relatate de BZI.ro, fata s-a spânzurat de o țeavă de gaz, la scurt timp după o ceartă cu iubitul ei, aflat în Cluj pentru cursuri. După conflict, Nicola a încetat să-i mai răspundă la telefon, fapt care i-a trezit îngrijorarea tânărului. Acesta și-a rugat un prieten să meargă la apartamentul de pe strada Jijiei pentru a vedea dacă totul este în regulă.
Ajuns la apartamentul fetei, prietenul iubitului a găsit ușa deschisă și a intrat în locuință pentru a verifica ce se întâmplă.
Nicola s-a sinucis după ce s-a certat cu iubitul
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași au confirmat incidentul și au transmis că a fost deschisă o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.
„La data de 27 octombrie a.c., polițiștii Secției nr. 1 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără a fost găsită decedată în locuința sa din municipiul Iași. La fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de o tânără de 21 de ani. Pe corpul acesteia nu au fost identificate urme vizibile de violență. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Trupul neînsuflețit al tinerei a fost dus la Institutul de Medicină Legală Iași, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei exacte a morții. După finalizarea procedurilor, familia a preluat corpul, iar înmormântarea urmează să aibă loc în satul natal, în zilele următoare. Vestea morții Nicolei a îndurerat întreaga comunitate, care o descrie ca pe o tânără veselă, sociabilă și plină de viață, fără să fi dat vreodată semne că ar trece printr-o perioadă dificilă. Potrivit apropiaților, Nicola era studentă și avea planuri mari de viitor, motiv pentru care gestul ei i-a șocat pe toți cei care o cunoșteau.