
kanald.ro
Vedete
Judecătorii de la Tribunalul Prahova vor decide astăzi dacă Elena Udrea iese din spatele gratiilor.
UPDATE: Elena Udrea a ieșit din închisoare și a făcut primele declarații din fața penitenciarului în care a stat 3 ani și 10 luni.
„Mulțumesc din tot sufletul. E minunat. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această încercare s-a terminat. E greu și o lună aici, cu atât mai mult 3 ani și patru luni consecutiv. Am considerat că este o încercare de la Dumezeu, îi mulțumesc fetiței mele că a rezistat. Și-a petrecut 4 ani din copilărie și aproape toate sărbătorile în penitenciar.
Ea a spus că vrea să rămână în România: „M-am întors în România când puteam să nu, cu nădejdea că și eu voi fi rejudecată, după ce în 2018 CCR a zis că am fost judecată ilegal, dar nu a mai avut loc.
Întrebată dacă are regrete, Udrea a spus că a făcut Gala Bute „cu mândrie și poate ăsta e un păcat”: „Am vrut să fac ce nu a putut să facă nimeni în România. Dacă știam că ăsta e costul și o să stau departe de copilul meu 4 ani, nu aș mai fi făcut lucrul ăsta.
Pușcăria este foarte grea, condițiile de aici din Târgșor. Sunt femei, sunt mame. Sigur, au greșit. Dar cine este fără de păcat? 10% de aici sunt în amânări, adică îndeplinesc condițiile dar nu sunt eliberate. Nu sunt activități suficiente pentru că este lipsă de personal. În camere de 8 stau și câte 14 femei, sunt uneori 50 de grade în cameră”.
Udrea a mai spus că „pușcăria nu te reabilitează, și pur și simplu îngroapă aici oameni ani de zile”: „Eu sunt reabilitată, v-am spus că nu aș mai face Gala Bute.
„Am intrat cu pancreatită acută. Dumnezeu a fost cu mine și astăzi pot să ies pe această poartă pe picioarele mele”, a continuat Udrea, întrebată de jurnaliști despre problemele sale de sănătate.
„În penitenciar am avut o activitate de sprijin pentru femei.
UPDATE: Elena Udrea va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare.
Fostul ministru al Turismului primise inițial o pedeapsă de 6 ani în dosarul Gala Bute. Joi, 17 iulie 2025, Tribunalul Prahova a dat verdictul mult așteptat de fostul politician. De altfel, decizia instanței este definitivă.Știrea inițială:
Este o zi importantă pentru Elena Udrea, condamnată definitiv la 6 ani de închisoare pentru fapte de corupție în dosarul „Gala Bute”. În aceste momente, fostul ministrul al Turismului se află încarcerată la Penitenciarul Târgșor, acolo unde își execută pedeapsa. Totuși, astăzi va afla dacă iese sau nu din închisoare. Judecătorii de la Tribunalul Prahova vor anunța în următoarele ore decizia definitivă.
Joi, magistrații de la Tribunalul Prahova vor decide dacă Elena Udrea iese din spatele gratiilor. Mai precis, aceștia vor analiza contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) privind liberarea condiţionată a fostului ministru al Turismului. Acest dosar a fost înregistrat la Tribunalul Prahova în data de 8 iulie. De altfel, decizia de liberare condiţionată a Elenei Udrea a fost emisă de Judecătoria Ploieşti pe 1 iulie, atunci când aceasta se afla în spital, acolo unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.
Elena Udrea
De menționat este și faptul că DNA s-a opus liberării înainte de termen. Instituția a făcut trimitere la gravitatea faptelor, dar şi încercările Elenei Udrea de a se sustrage rigorilor legii. Reamintim că fostul ministru al Turismului a primit o condamnare de șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute. A început executarea pedei în data de 16 iunie 2022 și ar urma să o încheie la termen pe data de 28 august 2027.
Rămâne de văzut dacă magistrații vor decide ca această să iasă din spatele gratiilor înainte de termen. De altfel, în timpul executării pedepsei, Elena Udrea a muncit în penitenciar, nu a fost sancționată și nu a avut parte de permisii. Totodată, a executat deja fracția minim necesară din durata pedepsei pentru a cere eliberarea condiționată, perioadă care a inclus și arestul preventiv din Bulgaria, Costa Rica și România în dosarul gala Bute.
Elena Udrea