
kanald.ro
Actualitate
Documentul cu care vei putea intra în Italia, fără să stai în carantină. Totul se va întâmpla din 15 mai.
Din 15 mai, în Italia, persoanele care vor ajunge din UE, dar și SUA și Israel, nu vor mai sta în carantină. Ce trebuie să știi?
Certificatul verde italian va putea fi folosit de la jumătatea lunii mai, în timp ce legitimația verde europeană va putea fi folosită de la mijlocul lunii iunie. Acesta nu numai că îți vor garanta libertatea de circulație în afara țării, ci cu ajutorul lor vei putea lua parte de la diferite evenimente.
Permisul verde este valabil pentru cei care au fost vaccinați cu ambele doze, cei care au efectuat un test cu rezultat negativ în ultimele 48 de ore sau cei care s-au vindecat de Covid în ultimele șase luni.
Cu alte cuvinte, dacă nu vor fi schimbate din nou restricțiile, persoanele care vor avea permis verde, vor putea intra în Italia liber.
Și Florin Cîțu, premierul României, a vorbit despre certificatul verde. Acesta susține că acesta o să fie de folos pentru deplasările internaționale, pentru deplasările interne susține că nu ar trebuie să existe o astfel de restricționare.
„România își va asuma acest certificat verde digital în ceea ce privește deplasările internaționale, dar pentru deplasările interne se dorește să nu existe restricționare. Să fie vacanță pentru toți", a declarat Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din Români.