
kanald.ro
Postare InstaStory Andreea Bănică
Vedete
Andreea Bănică a întâmpinat probleme pe aeroport, înainte să meargă la un concert.
În urmă cu puțin timp, Andreea Bănică a trecut prin clipe de coșmar, după ce a aterizat pe aeroportul din Iași. Artista nu a putut fi preluată cu mașina din fața terminalului de sosiri și a fost obligată să meargă cu un autobuz până la o parcare. Aceasta nu a fost singura care a întâmpinat probleme, ci mai multe persoane au fost în situația ei.
Andreea Bănică a fost nevoită să zboare până la Iași pentru un concert, iar când a ajuns la aeroport a întâmpinat o serie de probleme.
Aceasta a fost foarte indignată de tot ce s-a întâmplat, mai ales că a trebuit să care și valizele pe care le avea. Se pare că nu este primul incident de acest gen prin care trece Andreea, la același aeroport, după ce în urmă cu ceva timp a fost pipăită pe sâni în timpul unui control corporal.
„Este ireal!!! Sunt mulți neștiutori ca mine în acest autobuz. Nici măcar nu știu unde ne duce...Aeroport cu o conducere de râs, cu oameni care dau din cap și nu știu nimic, care nu au nici o răspundere! Este anormal să iau un avion până aici și să fiu pusă să trag de bagaje prin autobuze pentru că nu poate ajunge mașina să mă ia de la sosiri de unde îi poate lua pe alții culmea, de unde m-a luat de atâtea ori.
Postare InstaStory Andreea Bănică
În timp ce artista a făcut cazul public pe contul său de Instagram, mai mulți urmăritori au fost solidari cu ea și au împărtășit alte experiențe. Andreea a rămas uimită de un mesaj pe care l-a primit și l-a făcut public, deoarece a fost de-a dreptul impresionată de neregulile din acest aeroport.
Citeste si: A crescut numărul cazurilor de infecții respiratorii: Ce recomandă medicii- kanald.ro
„Andreea! Mama a suferit o intervenție chirurgicală la stomac și, în urma tratamentului cu chimioterapie a ajuns să cântărească 50 de kilograme. La fiecare trei luni, trebuie să meargă la control în Italia (menționez că nu îmi permit să călătoresc cu ea, căci în Italia o așteaptă sora mea) iar de fiecare dată am rezervat un bilet de avion cu asistentă (care include un cărucior cu rotile). Când s-a întors nu m-au lăsat să o iau cu mașina, au spus să aștept în parcare, în ciuda faptului că mama se afla în cărucior cu rotile. Nimeni nu a venit să o aducă în parcare, după ce am făcut scandal și le-am explicat că mama este în cărucior cu rotile, după o oră și jumătate de așteptare m-au lăsat să mă duc să o iau! Incredibil!! A fost o experiență dezastruoasă! Managerul ar trebui să-și prezinte demisia! Oamenii care merg la tratamente, vai de capul lor să îi pui să meargă cu autobuzul sau lăsați în scaun cu rotile”, a fost mesajul pe care Andreea Bănică l-a primit de la una dintre urmăritoarele ei.