
kanald.ro
Politica
Ce s-a întâmplat, de fapt, în ziua în care Elena Udrea a fost condamnată la închisoare în dosarul Gala Bute? Apropiata lui Traian Băsescu, dezvăluiri neașteptate.
La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fost condamnată de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. În ziua în care a fost anunțată decizia, fostul ministru al Turismului plecare deja din țară. Ea a fost prinsă în Bulgaria, foarte aproape de granița cu Grecia, iar de atunci se află în custodia autorităților de acolo.
După mai multe procese amânate, judecătorii de la Curtea de Apel Sofia au decis, în cele din urmă, ca apropiata lui Traian Băsescu să fie readusă în România pentru a-și ispăși pedeapsa.
Fostul ministru al Turismului spune că în ziua de 7 aprilie, atunci când magistrații de la ICCJ au condamnat-o la pușcărie, au avut loc o serie de situații care pun la îndoială sentința dată. Ea a povestit pe rețelele de socializare ce s-a întâmplat în ziua cu pricina și „controversele” care ar fi avut loc. Elena Udrea susține, încă de când a fost prinsă, că sentința dată de judecătorii din România este ilegală și speră ca, în cele din urmă, adevărul să iasă la iveală și să i se facă dreptate.
„Am sesizat CSM pentru a cerceta o situație șocantă, si este posibil și foarte probabil sa explice cum s-a luat decizia ICCJ din 7 aprilie, prin care într-un mod ilegal și complet abuziv, cu încălcarea deciziei 685/2018 a CCR, mi s-a respins Contestația in Anulare din dosarul Gala Bute, ceea ce a dus la arestarea mea. Reamintesc ca doar mie, doar in acest dosar, contestația mea și a celorlalți doi (Obreja și Breazu) au fost respinse, iar in toate celelalte dosare aceiași judecători au admis contestațiile și s-a trecut la rejudecarea cauzelor!
Mai exact am cerut CSM sa verifice dacă in dimineața zilei de 7 Aprilie, ziua in care s-a pronunțat decizia de respingere a cererii mele, cel puțin un judecător din cei patru care au fost pentru respingere, a fost chemat la Parchetul General și amenințat cu pușcăria de cineva din conducerea instituției daca va fi pentru admiterea contestației mele si favorabil respectării deciziei nr. 685/2018 a CCR.
De asemenea, am cerut sa se verifice daca la acel moment, adică in dimineața zilei de 7 Aprilie, decizia completului de 5 judecători era de admitere a Contestaților, ea fiind inversata ca urmare a schimbării opiniilor a cel puțin 2 judecători, sub
Așa s-ar explica și de ce soluția nu a mai fost scrisă la ora indicată, la ora 10 cum se știa și se aștepta, ci la ora 10:00 a fost anunțată presa și nu acuzații!!! Ca se amâna pronunțarea pentru ora 14:00 și ca se face ședința publica.
Am cerut CSM sa verifice in ce a constat amenințarea, și sa facă publice aceste informații. Evident ca cer aplicarea legii asupra celor implicați in aceasta situație.
Prin presiunile asupra a cel puțin 2 judecători, s-a obținut nu doar arestarea mea, care este evident ca este o miza uriașă pentru cineva, dar s-a obținut și schimbarea majorității pro CCR din rândul judecătorilor de la Înaltă Curte. Pentru ca odată ce acești judecători au fost împotriva CCR in cel mai clar caz, Gala Bute, și mai lipsit de orice eventuale interpretări, ei vor fi obligați de acum încolo sa fie împotriva CCR de fiecare data.
Cer găsirea unei soluții juridice pentru repararea imensului abuz, pentru corectarea acestei ilegalități care s-a făcut in cazul meu”, a scris Elena Udrea pe Facebook, în urmă cu puțin timp.