Exatlon 9 noiembrie. Se naşte o nouă idilă la Exatlon? Beatrice Olaru şi Pato Araujo, sărut în apaluzele tuturor

Distribuie pe:

Autor: M. B.

 
Toţi fanii show-ului Exatlon ştiu deja despre celebra idilă a lui Iulian Pîtea cu mexicanca Ana Laura Gonzalez. Cei doi au făcut spectacol de fiecare dată când echipele lor au fost adversare şi s-au bucurat să se întâlnească ţi să petreacă timp împreună. Tinerii au devenit din ce în ce mai apropiaţi şi au ajuns să se sărute sub privile mirate ale coechipierilor, dar şi ale prezentatorilor.
Înaintea ultimului meci internaţional Războinicul a declarat cât de mult o place pe Ana, spunând că îl face fericit şi că zâmbetul ei îi dă o stare de bine. Pentru a-i demonstra şi ei acelasşi lucru, Iulian a pregătit un cadou pentru ea împreună cu Ana Otvoş. 
 
 
După ce povestea lui Pîtea şi a Anei i-a entuziasmat deopotrivă pe concurenţi şi pe fani, un alt cuplu pare pe cale să se formeze. Este vorba despre Beatrice Olaru şi mexicanul Pato Araujo, care a fost împins de colegii lui să facă şi el un pas către românca pe care o place. Deşi el nu a specificat care este fata pe care o place, Betty s-a oferit voluntar să primească un sărut pe obraz de la adversarul din Mexic.
 
 
 
 
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Exatlon 9 noiembrie. Reacţia Anei Laura Gonzalez, după ce a primit cadoul de la Iulian Pîtea: ”Poate e un inel”

Exatlon 9 noiembrie. Iulian Pîtea a pregătit un cadou pentru mexicanca Ana Laura Gonzalez! Iată cât de frumos a vorbit despre ea: „Mă face fericit”

Tu știi ce conține cabanosul de la magazin? Iată câți nitriți are!

Horoscop Zilnic Sâmbătă 23 Ianuarie 2021: Gemenii încep un proiect de pe urma căruia vor avea multe de câștigat

RAED ARAFAT a spus-o clar: Lumea trebuie să înțeleagă. Când vom scăpa de restricții?

FOTO/ Imagini șocante! Costi Ioniță, filmat gol pușcă de Kanal D la Survivor România! „Se așează zilnic în cap cu toate cele în jos”

În timp ce Biden jura, Trump vindea 50 de avioane F-35

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies