Peste fix 17 zile, in data de 28 mai, Claudia Patrascanu va imbraca rochia de mireasa, iar sotul ei, Gabi Badalau, costumul de mire. Cei doi vor organiza o nunta mare si ca-n povesti, unde vor respecta cu sfintenie obiceiurile crestine, dar si o mare parte din traditiile romanesti.
Ceremonia religioasa va avea loc la biserica din localitatea Bolintin Vale, lacas de cult caruia mirii au decis sa ii aloce importanta cuvenita si sa-l infrumuseteze de la poarta pana la altar. Astfel, in ziua nuntii, biserica aleasa va fi scaldata in lumina si impodobita cu aranjamente florale deosebite. Ceremonia religioasa care ii va unii pe cei doi miri in fata lui Dumnezeu va fi tinuta de un sobor impresionant format din 7 preoti, iar corul bisericesc va da un aer aparte slujbei de cununie.
“Nu stiu ce fac altii, cum se pregatesc insa, noi am decis sa punem accent pe biserica. Tot ceea ce e mai frumos se va intampla acolo, in biserica si in fata lui Dumnezeu ”, ne-a declarat viitoarea mireasa.
Dornica ca planurile sa ii iasa asa cum si-a propus si a stabilit, Claudia Patrascanu le promite invitatiilor sai ca se vor distra pe cinste, dupa ceremonie alaiul nuntasilor va fi invitat sa se indrepte spre pajistea unui centru de evenimente, unde va fi montat un cort.
“La inceput ne gandeam sa spargem obiceiurile si sa nu intampinam invitatii la sosire. Sa ne astepte ei si noi sa aparem undeva in jurul orelor 21:00. Apoi, ne-am razgandit pentru ca va fi o zi unica si vrem sa o traim din plin alaturi de cei dragi noua. O sa respectam traditiile: Gabi va pleca spre biserica din casa parintilor sai, iar eu din casa in care locuim acum. Vom avea brad impodobit si vor fi respectate datinile gatitului, momentul baticului, aruncatul buchetului si dansul mirilor.
Am ales deja melodia, un cover. Am adaptat versurile special pentru noi, versuri care spun povestea noastra. Acum, cautam profesor de dans ca sa ne invete pasii. Un singur lucru am refuzat de la inceput, furatul miresei. Pai, de ce sa fiu furata si sa ma rascumpere Gabi?! Am muncit atat la organizarea nuntii ca sa pierd mai bine de o ora din nunta mea. Exclus! Nunta noastra va fi fara furat!”, a declarat artista Claudia Patrascanu pentru WOWbiz.ro.
Claudia Patrascanu si Gabi Badalau s-au cununat civil, anul trecut, cand si-au botezat si baietelul
Citeste si: Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă bomba, la aproape un an de la moartea ei- kfetele.ro