
kanald.ro
Actualitate
Întrebați de jurnaliștii WOWbiz, Dorinel Munteanu și Bogdan Stelea s-au arătat cel puțin suprinși de încercarea Rusiei de a aplica pentru organizarea Campionatelor Europene de fotbal din 2028 și 2032.
Rusia și-a pus numele în pălărie pentru găzduirea Campionatului European din 2028, la concurență cu Marea Britanie, la fel cum a făcut-o și pentru cel din 2032, pentru care va concura cu Italia. În prezent, Rusia și echipele de club rusești sunt excluse din competițiile europene din cauza războiului din Ucraina.
Miercuri, comitetul executiv al Uniunii de Fotbal a Rusiei a decis să „susțină manifestarea interesului” pentru turneele finale din 2028 și 2032. Alături de Rusia, și Turcia s-a arătat interesată de organizarea unuia dintre cele două campionate europene. Rusia a mai găzduit până acum Cupa Mondială din 2018, iar finala s-a jucat atunci pe Stadionul Luzhniki din Moscova, care a fost folosit săptămâna trecută de președintele Vladimir Putin pentru meeting-ul de susținere al regimului de la Kremlin.
UEFA, forul suprem al fotbalului European, a precizat că nu există reguli care să-i interzică Rusiei să aplice pentru organizarea turneelor finale, chiar dacă echipele sale sunt excluse din competițiile Europene. Asta nu înseamnă, totuși, că nu va încasa noi sancțiuni în viitor, dacă războiul din Ucraina se prelungește.
„Vom aplica pentru găzduirea Campionatelor Europene din 2028 și 2032. Rusia este deja pregătită să găzduiască competiții la scară largă. Avem experiență. Ne rezervăm dreptul de a aplica. Această opțiune nu costă nimic. Și n-o poți refuza, dacă nu este scumpă”, a subliniat Sergei Anokhin în interviul acordat postului Match TV.
Bogdan Stelea, fostul mare portar al naționalei de fotbal a României
UEFA le va trimite cerințele de organizare federațiilor aplicante miercurea viitoare și va confirma, mai apoi, candidaturile pe 5 aprilie. Data limită pentru dosarele de aplicare este Aprilie 2023, iar decizia finală a Comitetului Executiv UEFA va fi luată în septembrie 2023.
În opinia lui Dorinel Munteanu, actualul antrenor al Oțelului Galați și fostul mijlocaș al Generației de Aur a tricolorilor, intenția Rusiei nu este, de fapt, una serioasă.
„În momentul actual mi se pare imposibil! Până și finala Champions League a fost mutată din Sankt Petersburg la Paris. E mai mult o bombă de presă, dar e greu de spus ce se va întâmpla în 10 ani. Acum, din punctul meu de vedere, nu este ceva serios, dar dacă ne uităm că toate competițiile europene majore au fost sponsorizate de Gazprom, orice este posibil”, le-a zis Dorinel Munteanu jurnaliștilor WOWbiz.
Bogdan Stelea, fostul mare portar al naționalei de fotbal a României, a fost chiar mai dur la adresa Rusiei și spune că aplicația este menită să provoace UEFA și întreg fotbalul european.
„De parcă n-am știi exact ce face Rusia nu de ani de zile, de când eram copil! Profită de orice moment. Știe să facă chestia asta și o face în continuare. Se comportă de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic! Dacă are posibilitatea de a face asta, o s-o facă! Și automat îți aruncă pisica în curte, ca să faci următorul pas!”, a spus, indignat, Bogdan Stelea, într-un interviu exclusiv pentru WOWbiz.ro.