WowNews logo WOWnews
Stories
Fetița Elenei Udrea și-a vizitat mama în pușcărie. Imagini din camera de penitenciar în care au stat cele două
Fetița Elenei Udrea și-a vizitat mama în pușcărie. Imagini din camera de penitenciar în care au stat cele două

Diverse

Fetița Elenei Udrea și-a vizitat mama în pușcărie. Imagini din camera de penitenciar în care au stat cele două

Eelen Udrea a avut ocazia să-și vadă fiica pentru prima dată după 3 luni. Cele două s-au întâlnit la penitenciar, acolo unde au petrecut câteva ore împreună.

Elena Udrea a avut ocazia să-și vadă fiica în penitenciar, după 3 luni în care au stat departe una de cealaltă. Fostul ministru și fiica sa au petrecut câteva ore împreună în camera specială „Mama și copilul”. Cum a ieșit din carantină, dorința Elenei Udrea a fost să-și vadă copilul, așa că a făcut tot ceea ce a fost necesar pentru ca micuța sa vină în vizită la ea.

În primă instanță, Elena Udrea și Adrian Alexandrov nu își doreau ca micuța să știe unde se află mama ei sau să se întâlnească la penitenciar.

Între timp, însă, situația s-a schimbat, astfel încât cei doi au decis ca micuța să fie adusă la mama sa, la penitenciar.

Citeste si: Lucia riscă eliminarea din „Casa iubirii”! Aflați ce se va întâmpla în ediția de duminică, 2 noiembrie, de la orele 16:00 și 19:00, la Kanal D- kanald.ro

Citeste si: Sorin Oprescu nu scapă de condamnarea de 10 ani și 8 luni de închisoare. Ce îl așteaptă pe "fugarul" din Grecia

Cum arată camera „Mama și copilul” de la penitenciar

Singurul penitenciar de femei de la noi din țară, Târgșorul Nou, din Prahova, dispune inclusiv de secția „Mama și copilul”, care a fost amenajată în 2012. Are în dotare două camere de deținere, spălător, dar și o curte special creată pentru ca mamele și copiii să aibă un loc în care să-și desfășoare activitățile, separat de celelalte femei condamnate. Această secție este destinată mamelor și copiilor care au maxim un an.

În camerele de deținere există atât paturi pentru adulți, cât și pătuțuri pentru bebeluși, spațiu special unde mămicile pot prepara hrana pentru cei mici, dispunând inclusiv de cuptor cu microunde, plită electrică, frigider și storcător de fructe. Mămicile și copiii beneficiază de baie proprie.

Fetița Elenei Udrea și-a vizitat mama în pușcărie. Imagini din camera de penitenciar în care au stat cele două

Citeste si: „Acum mi se spune clar” Elena Udrea, dezvluiri uluitoare din spatele gratiilor! Ce spune despre rejudecarea dosarului Gala Bute: „Cine se teme?”

Pe lângă acestea, mai există și sectorul Vizită, unde mamele și copiii se pot întâlni și petrece timp împreună.

Fetița Elenei Udrea și-a vizitat mama în pușcărie. Imagini din camera de penitenciar în care au stat cele două

De asemenea, în curte destinată mămicilor și copiilor există o biserică, dar și foișoare pentru ca deținutele să se poată odihni.

Fetița Elenei Udrea și-a vizitat mama în pușcărie. Imagini din camera de penitenciar în care au stat cele două
Fetița Elenei Udrea și-a vizitat mama în pușcărie. Imagini din camera de penitenciar în care au stat cele două

În anul 2017, 8 mame au avut în grijă copii de până la un an în secția „Mama și copilul”. Un an mai târziu, numărul mămicilor cu bebeluși a scăzut la 6.