
In articol:
- Micuța Elena calcă pe urmele mamei sale
- Paula Seling face echipă cu soțul pentru creșterea și educarea Elenei
Paula Seling este una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi din țară. Are o carieră lungă, știind clar cum funcționează industria muzicală. Participările ei la Eurovision au fost unele dintre cele mai mari proiecte ale sale, unde lumea a văzut cu adevărat cât de talentată este Paula Seling.
Paula Seling vorbește despre relația cu fiica ei, despre cum a devenit mama Elenei. Artista povestește și că fetița a fost cea care a decis când să fie prezentată ”lumii” ca fiind fiica Paulei. Elena împlinește în curând 9 ani și are multe pasiuni și talente multiple, se laudă Paula Seling.
Micuța Elena calcă pe urmele mamei sale
Paula Seling trăiește cel mai frumos vis de când a devenit mămică și mai ales de când a anunțat și toți fanii ei îi sunt alături cu cuvinte frumoase. Se pare că acum are un motiv și mai mare de bucurie, deoarece fiica ei îi moștenește talentul. Elena este pasionată de artă și ar putea, dacă se pregătește de acum, să îi ia locul mamei sale.
"Încă nu s-a decis în ceea ce privește profesia pe care vrea să și-o aleagă, totuși mai are puțin și împlinește nouă ani. Este atrasă de foarte multe lucruri din domeniul artei. Spre exemplu, îi place foarte mult să picteze, îi place extrem de mult să danseze, am început cu niște game la pian, dar îi place în egală măsură sportul și matematica. Este foarte bună a comunicare, este un copil politalentat și singurul lucru pe care îl pun într-o zonă a nesiguranței este dacă vom reuși să îi valorificăm toate aceste talente, pentru că are foarte multe și mi-ar plăcea atunci când va
Paula Seling face echipă cu soțul pentru creșterea și educarea Elenei
Deși au divorțat, Paula Seling și Radu Bucura sunt foarte uniți când vine vorba despre creșterea și educarea Elenei. Amândoi își doresc ce e mai bun pentru fiica lor și încearcă să o vadă mereu fericită. Paula Seling ne-a dezvăluit detalii mai puțin știute din culisele familiei lor.
"Facem împreună cam toate lucrurile pe care vrem să le facem. Mergem împreună la înot, facem plimbări, sport împreună, gătim, facem curat în cameră împreună, temele. Sunt o grămadă de lucruri, mergem în vacanțe. Cel mai important este că petrecem timp împreună. Educația i-o facem împreună, suntem o echipă tatăl ei și cu mine, încercăm să îmbinăm cumva lucrurile, să simtă că e plăcut să ai rezultate frumoase și la școală, să fii iubit de ceilalți, pentru că îi tratezi pe ceilalți cu respect, ai o atitudine pozitivă și e foarte important în primul rând să fii om. Ea deja știe lucrurile acestea, are un foarte mare bun simț și vorbește frumos și elegant și nu pot decât să fiu mândră de ea. Sper în continuare, amândoi, tatăl ei și cu mine și bunicii, atât din partea tatălui, cât și din partea mea, sunt foarte implicați în creșterea ei și-n tot ceea ce își dorește ea. Încercăm să facem tot posibilul să fie un copil fericit.", a mărturisit Paula Seling, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!