
kanald.ro
Actualitate
Premierul Florin Cîțu i-ar fi cerut demisia lui Vlad Voiculescu, iar situația creată pare să dinamiteze coaliția PNL-USR/PLUS-UDMR.
Situație extrem de încordată în coaliția de guvernământ, după ce premierul Florin Cîțu ar fi cerut demiterea lui Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătății, scrie stiripesurse.ro.
Cîțu i-ar fi cerut lui Dan Barna, președintele USR, să-i retragă spijinul politic lui Vlad Voiculescu, însă acesta ar fi refuzat pe motiv că acesta este impus de partenerul său, Dacian Cioloș. Cîțu s-ar fi supărat pe Voiculescu pentru că acesta a creat un advrat ”stat în stat” la Ministerul Sănătății, sabotând acțiunile Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) condus de Raed Arafat și campania de vaccinare coordonată de Valeriu Gheorghiță.
Stiripesurse.ro scrie că premierul Cîțu ar fi încercat să-l apeleze telefonic pe Vlad Voiculescu, după apariția în spațiul public al listelor, însă acesta nu i-a răspuns la telefon. Atunci, primul ministru ar fi decis să trimită Corpul de Control pentru a verifica acțunea ministrului.
Pe de altă parte, Vlad Voiculescu ar fi nemulțumit pentru faptul că președintele Klaus Iohannis și PNL au făcut structuri separate pentru campania națională de vaccinare, iar la Ministerul Sănătății a lăsat doar ”spitalele care ard”.
Momentan, Vlad Voiculescu se bucură de un sprijin puternic din partea USR/PLUS. Dan Barna a anunțat că alianța ”îl susține 100%” și că se bazează pe el pentru reforma din sănătate.
Lucrurile s-ar putea complica însă și mai mult anul acesta, când Dacian Cioloș ar putea ataca președinția formațiunii politice ce se va naște din fuziunea USR- PLUS. Din acest punct de vedere, Dan Barna ar fi prins la mijloc: pe de-o parte știe că Vlad Voiculescu este omul lui Cioloș, pe de altă parte nu poate da curs solicitării lui Cîțu pentru că asta ar fi echivalent cu un semn de slăbiciune pe plan intern, acolo unde actualul Ministru al Sănătății se bucură de o imagine foarte bună.