kanald.ro
Florin Ristei
Florin Ristei
Vedete
Florin Ristei și-a atenționat fanii cu privire la o metodă de înșelătorie în care i se folosește identitatea.
Florin Ristei se numără printre cei mai cunoscuți artiști de la noi din țară, iar lumea îl simpatizează atât pentru talentul său, cât și pentru simțul său al umorului, dar și sinceritate. Recent însă, cântărețul s-a confruntat cu o problemă la care nu se aștepta vreodată.
În timp ce ieșea din incinta postului de televiziune unde lucrează, Ristei a fost abordat de o femeie care susținea că vorbește cu el pe o rețea de socializare. Florin a rămas șocat când a auzit totul, mai ales că nu o văzuse niciodată pe persoana respectivă, și a tras ulterior un semnal de alarmă pe internet.
Și-a atenționat fanii cu privire la înșelătoriile din mediul online care se folosesc de identitatea lui, menționând chiar că au existat și cazuri în care oamenilor li s-au cerut bani din partea unor conturi ce îi foloseau numele.
„Ies azi de la postul de televiziune și, la ieșire, o doamnă mă așteaptă. „Bună, Florin! Nu mă cunoști, nu?” Iar eu îi spun: „Nu!”. „Te faci că nu mă cunoști după ce am vorbit atâta timp?”. Eu îi răspund: „Doamnă, spuneți dacă e vreo problemă, s-a întâmplat ceva?”. Îmi arată telefonul și zice: „Da, ăsta cu care vorbesc pe Telegram și îmi zice că mă iubește, ăsta cine e?”. Cineva s-a dat drept mine și a vorbit cu femeia. Am mai văzut cazuri de genul acesta, unii au cerut și bani. Așadar, dacă vedeți ceva similar, să știți că nu sunt eu. Nu sunt chiar așa nebun. Aveți grijă cu cine vorbiți și cine vă cere bani”, a povestit Florin Ristei, într-un clip postat pe TikTok.
Florin Ristei
Florin Ristei și Naomi Hedman s-au despărțit în urmă cu luni bune și, în timp ce artistul pare să fie în continuare singur, fosta lui iubită și-a găsit deja pe altcineva. Naomi s-a afișat pe internet alături de Andrew, fiul Ozanei Barabancea, care a și oficializat relația printr-o postare pe internet.
„Iubito, fii serioasă! Suntem într-un muzeu”, scria în descrierea unui videoclip postat de Andrew, pe pagina personală de Instagram.