
kanald.ro
Gigi Becali
Sport
Florin Tănase (28 de ani) a plecat de la FCSB în august 2022 și se vehiculează în presa internă despre o posibilă revenire în formația „roș-albastră”.
Cota de piață a atacantului se ridică la 3.5 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate. După aproape un an petrecut la Al-Jazira, Florin Tănase a rămas liber de contract, astfel zvonurile revenirii sale la formația „roș-albastră” nu au întârziat să-și facă simțită prezența.
Florin Tănase și-a făcut apariția alături de bolidul său de lux, un suv de culoare închisă, în curtea palatului lui Gigi Becali din Aleea Alexandru, iar camerele l-au surprins în totalitate pe fostul jucător de la FCSB
Câteva zeci de minute mai târziu, Gigi Becali a declarat că Florin Tănase a venit doar într-o simplă vizită și că este ofertat de multe cluburi, iar asta ar însemna că revenirea sa la FCSB ar fi departe de a fi realizată.
„Are oferte prea mari, că altfel... așa avea de gând, să vină. Încă doi ani, după jucător și antrenor secund. Vezi? Când e omul bun și are calitate...”, le-a transmis Gigi Becali reprezentanților mass-media.
Andrea Compagno şi David Miculescu sunt variantele pentru postul de atacant central la FCSB, în acest moment, iar o veste de ultim moment a adus pe masa conducerii încă o variantă.
Florin Tănase și-a luat rămas bun în această vară de la Al-Jazira, clubul din Emiratele Arabe Unite, și ar putea revenit la FCSB. Echipa dirijată de cuplul Charalambous – Pintii l-ar putea readuce pe unul dintre cei mai apreciați jucători ai clubului din ultimii ani.
Chiar dacă acest scenariu sună foarte bine pentru Gigi Becali, FCSB rămâne o soluție de avarie pentru Florin Tănase. Latifundiarul a avut o discuție cu atacantul naționalei României, care i-a declarat că a primit două oferte excelente, una din Turcia și alta din zona Golfului Persic.
„Am vorbit cu el. Dacă rămâne liber, cu siguranţă vrea să vină la noi, dar între timp am vorbit cu el şi mi-a spus <<Nea Gigi, am ofertă de 3 milioane de euro pentru doi ani, din Turcia. Are şi din Arabia chiar mai bună, de 1.7 milioane de euro pe an.
I-am spus <<Bă, tu mi-ai promis, dar du-te, tată, şi fă-ţi banii şi viaţa ta. L-am îndrumat să se ducă acolo”, a declarat Gigi Becali pentru Orange Sport.
Gigi Becali
„Da, sunt liber de contract, am reziliat și aștept să văd unde să merg. El (n.r. Gigi Becali) a spus mai demult chestia asta. Nu mi-a spus nimic acum, a spus mai demult la televizor.
Da, vorbesc des cu domnul Gigi. Dar nu știu, să văd ce decizie o să iau. Dacă e să vreau să mă întorc în țară, o să anunț, dar nu cred că mă voi întoarce în țară. Concret este că sunt jucător liber și atât”, a spus Florin Tănase, conform iamsport.ro.