Bărbatul își aniversase ziua de naștere chiar luna trecută, pe 20 noiembrie.
Este zi neagră pentru sportul românesc. Marcel Popescu, fostul președinte al CS Dinamo, s-a stins din viață în urmă cu puțin timp. Cel care a făcut tragicul anunț a fost chiar Ionel Culina, actualul ofițer de presă al echipei Dinamo.
Marcel Popescu a activat ca președinte al CS Dinamo timp de 9 ani, din 2000 până în 2009. Potrivit playsport.ro, bărbatul fusese diagnosticat cu leucemie în urmă cu mai mult timp.
În ultimele trei săptămâni, starea acestuia s-ar fi agravat și a fost nevoit să se interneze la Spitalul Fundeni. Chiar dacă medicii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-i salva viața, organismul lui Popescu a cedat, iar decesul a fost declarat.
Ionel Culina, actualul ofițer de presă al clubului Dinamo, a ținut să transmită un mesaj emoționant de adio pe pagina lui de Facebook, după vestea care a lovit fotbalul românesc: "Dumnezeu să te odihnească, Marcel Popescu! La finalul anului 1999, Marcel Popescu lăsă liber postul de ofițer de presă al fotbalului dinamovist pentru a prelua funcția de președinte al CS Dinamo.
Mulțumesc, Marcel Popescu, pentru tot ce ai făcut pentru culorile clubului pe care l-ai iubit necondiționat până astăzi! Împlinise 72 de ani luna trecută, pe 20 noiembrie. Sincere condoleanțe!", a scris Ionel Culina, pe contul lui personal.