WowNews logo WOWnews
Stories
Robert și Giuly
Robert și Giuly

Vedete

Giuly și Robert au făcut pasul cel mare după descalificarea din „Casa iubirii”. Imagine emoționantă alături de familiile lor: „Mă bucur tare pentru voi”

Giuly și Robert și-au surprins susținătorii cu imaginea publicată în mediul online, la câteva zile după descalificarea din „Casa Iubirii”.

Parcursul lui Robert și al lui Giuly în „Casa Iubirii” a luat sfârșit după ce aceștia au încălcat regulamentul și s-au întâlnit în afara platourilor de filmare. Au fost descalificați și au plecat acasă împreună, dar povestea lor de dragoste continuă. Cei doi au părăsit imediat România și au mers în Italia, acolo unde au făcut și următorul pas în relația lor.

În urmă cu doar o zi, Giuly și Robert au luat prin surprindere toate persoanele care i-au susținut în „Casa Iubirii”. Cei doi au publicat o imagine emoționantă în care apăreau alături de toți membrii familiilor lor. Mai precis, părinții lui Robert, dar și fratele acestuia, au mers în Italia, acolo unde s-au întâlnit pentru prima dată cu iubita tânărului, dar și cu familia acesteia.

Citeste si: Prima reacție a mamei Geta, după ce fiul său, Iancu Sterp, a fost acuzat de agresiune! Aceasta a lăsat un mesaj scurt și la obiect: "Așa spunea Părintele Arsenie Boca!" - kfetele.ro

S-au fotografiat în formulă completă în fața Domului din Milano, iar zâmbetele largi pe care le-au afișat dovedește că se înțeleg de minune.

Citește și: Imaginile compromițătoare care au apărut pe internet cu Robert și Giuly! Cei doi concurenți din „Casa iubirii” ar fi încălcat regulamentul! Andreea Mantea i-a întrebat direct

Robert și Giuly alături de familiile lor

[Sursa foto: Facebook ]

Val de reacții după ultima postare a lui Giuly

Fotografia postată de Giuly, în care apărea alături de părinții săi, dar și de întreaga familie a iubitului ei, a fost pe placul internauților. A strâns rapid peste o mie de aprecieri, dar și sute de comentarii de la cei ce i-au susținut pe ea și pe Robert în „Casa Iubirii”. 

Oamenii s-au bucurat să îi vadă pe foștii concurenți atât de fericiți și să constate că părinții lor le susțin povestea de dragoste.

Citeste si: Care a fost reacția Ilenei Sterp, după ce fratele său, Iancu, a fost acuzat că a fost agresiv cu un bărbat? "Este momentul să spunem lucrurilor pe nume!" - kfetele.ro

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro

Citeste si: Niculina Stoican își transmite dragostea pentru România într-un MESAJ SPECIAL de Ziua Națională: "La mulți ani ȚARA MEA IUBITĂ". Ce a spus interpreta de muzică populară de 1 Decembrie aduce lacrimi în

„Ce fericiți sunt toți! Părinții și fratele lui Robert, cu părinții lui Giuly. Ce mai zic acum cârcotașii?/ Tot binele din lume vă doresc! / Ce bucurie poate fi mai mare decât să fiți o familie fericită! Mă bucur nespus de mult că sunteți împreună! Robert și Giulia, voi sunteți câștigătorii adevărați din Casa Iubirii / Ce frumoși sunteți! Mă bucur tare pentru voi! / Ați câștigat cel mai frumos premiu IUBIREA, să fiți fericiți și vă așteptăm pe meleagurile noastre!/ Foarte frumoși toți mă bucur pentru voi, că sunt și părinții alături de voi”, sunt doar câteva dintre comentariile de la postarea lui Giuly de pe Facebook.

Citește și: Rebecca a fost descalificată din ”Casa Iubirii”, după ieșirea nervoasă la adresa lui Criss! Ultimele cuvinte pe care bruneta i le-a spus lui Antoni, chiar înainte de a părăsi emisiun