Imagini incredibile cu Anca Serea, la două săptămâni DUPĂ ce trebuia să nască! Vedeta se relaxează la terasă și conduce mașina! VIDEO EXCLUSIV

Toată lumea așteaptă ca Anca Serea să devină mămică din nou, însă al șaselea copil se lasă așteptat.

Distribuie pe:

Autor: Radu Constantin

Imagini incredibile surprinse în urmă cu câteva zile de paparazzi WOWbiz.ro. Anca Serea, care ar fi trebuit să nască la sfârșitul lunii iulie, a ieșit la o terasă cu soțul și primul din cei 5 copii. Frumoasa vedetă pare extrem de relaxată și chiar urcă la volan, la finalul întâlnirii. 

Anca Serea povestea în urmcă cu câteva luni că a rămas însărcinată anul trecut în octombrie. ”Mereu am spus că ne dorim un copilaș și iată că minunea s-a întâmplat. Sarcina nu a fost programată, dar se pare că energia gândurilor noastre s-a concretizat undeva în octombrie anul trecut. Primul trimestru de sarcină nu a fost unul prea prietenos, am avut stări specifice acestei perioade, cumulate și cu anemia mea, pe care o țin sub control, dar și cu o tensiune foarte mică”, a povestit Anca Serea cu câteva luni în urmă.

Micuța va purta numele Leeah

Ulterior, Anca povestea într-un alt inteviu că urmează să nască la sfârșitul lunii iulie, însă termenul a fost deja depășit cu aproape două săptămâni. Vă așteptați cumva ca Anca să stea pe holurile spitalului sau acasă,în pat, să aștepte marele eveniment? Ei bine, nu! Bruneta și-a dat întțlnire în oraș cu soțul ei, Adrian Sînă, care a venit cu un scuter. Serea a apărut la terasă cu mașina proprie, la volan și avându-l pe fiul ei cel mare, David, pe scaunul din dreapta.

Citeste si: Gina Pistol și Smiley nu se mai ascund! Au fost fotografiați împreună, la UNTOLD

Citeste si: MAI refuză să spună dacă a alertat poliția de frontieră pentru urmărirea Alexandrei Măceșanu. Motivul este inexplicabil

Citeste si: Anca Serea și Adi Sînă, detalii intime din dormitor: "Avem o saltea de calitate și un pat rezistent"

Anca Serea este mamă a 5 copii. Pe David (17 ani) şi pe Sara (12 ani) îi are din căsnicia cu afaceristul Filip Poplingher, care s-a stins din cauza unei boli necruțătoare, iar Noah (6 ani şi jumătate), Ava (4 ani şi jumătate) şi Moise (2 ani şi jumătate) sunt copiii ei cu solistul Adrian Sînă.  

Cel de-al șaselea copil al Ancăi Serea va fi fetiţă. Ea și Adi doi o vor boteza Leeah. „Probabil o va chema Leeah. Ne-am gândit să fie în acelaşi registru biblic“, a declarat Anca Serea pentru Unica, acum câteva luni.

 

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO: