
kanald.ro
Actualitate
Un avion Boeing 737 care aparține companiei Air India s-a prăbușit la aterizare, vineri în jurul orei locale 19:00, în statul indian Kerala (sud-estul Indiei), relatează BBC.
Din primele informații, avionul s-a rupt în două, după aterizarea ratată pe aeroportul Kozhikode, din India, fără să ia foc. Potrivit presei locale, doi pasageri și căpitanul aeronavei au murit, iar cel puțin 35 de persoane au fost rănite. La bord se aflau „174 de pasageri, 10 minori, 2 piloți și 5 membri ai echipajului”, din informațiile transmise de compania aeriană.
Citeste si: Ramona de la Puterea Dragostei îi atacă dur pe concurenții din sezonul trei: ”Se vede clar că sunt falși!”
Căutările persoanelor rănite sunt dificile, din cauza întunericului și a ploii. Totodată, în India, în această perioadă este vârful sezonului musonic. Avionul a depășit pista de aterizare pe aeroportul din sud-estul Indiei, după un zbor pornit în Dubai. Conform flightradar24.com, aeronava a ocolit de câteva ori aeroportul, înainte de încercarea de aterizare, cel mai probabil pentru a consuma combustibilul.