
kanald.ro
Vedete
Cristi Borcea a fost citat la Tribunal, într-un dosar penal de confiscare specială.
Cristi Borcea a fost citat la Tribunalul din Constanța. Afaceristul a figurat ca intimat-suspect într-un dosar penal aflat pe rolul Tribunalului Constanţa. În cauză, procurorii constănţeni s-au adresat judecătorilor cu o solicitare privind confiscarea specială a mai multor pastile interzise ce fuseseră descoperite asupra afaceristului. Surse avizate au susţinut, pentru ziuadeconstanta.ro, că faptele s-au produs în anul 2015, pe vremea când Cristi Borcea era închis în penitenciarul constănţean Poarta Albă. La un control de rutină, în bagajele afaceristului au fost descoperite mai multe pastile de Xanax, substanţe care nu sunt permise în unităţile de detenţie.
Citeste si: Schimbare uriasa: cum arata acum Alina Vidican, a ajuns o adevarata bomba sexy!
Citeste si: Valentina Pelinel și Cristi Borcea, gest impresionant pentru victimele pandemiei: „Toți suntem egali”
Pastilele au fost luate de autorităţi, iar pe numele lui Cristi Borcea s-a deschis un dosar penal, instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Constanţa al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Totuşi, pe parcursul anchetei, Cristi Borcea a dovedit cu acte medicale că deţinea reţetă pentru pastilele de Xanax, acestea făcând parte din tratamentul pe care îl urma pentru problemele de sănătate.În
aceste condiţii, dosarul penal a fost clasat, însă pastilele nu pot fi distruse fără o dispoziţie a judecătorilor, potrivit procedurii penale în vigoare.
În acest sens, Serviciul Teritorial Constanţa al DIICOT a sesizat Tribunalul Constanţa cu o solicitare în vederea confiscării speciale a pastilelor. Legislaţia în vigoare prevede, în acest caz, faptul că şi Borcea trebuie să fie citat în cauză, pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la confiscarea pastilelor.
Cristi Borcea a fost eliberat condiționat de două ori. Prima oară în iulie 2018, după ce a executat 4 ani și 4 luni din pedeapsa de 6 ani și 4 luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.
Fostul finanțator al clubului de fotbal Dinamo a fost reîncarcerat pe 8 februarie 2019, după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa şi Mamaia, dar a fost eliberat condiționat în noiembrie 2019. Cristi Borcea va dona o sumă impresionantă pentru a susține lupta împotriva coronavirus. Anunțul a fost făcut de soția sa, Valentina Pelinel: „Dragii nostri, fiti solidari! Familia Borcea, prin eforturi personale si cu sprijinul financiar al companiilor unde actioneaza, a initiat procedura legala de donatie catre spitale in valoare de peste 100 000 de euro. Banii vor fi distribuiti catre spitale incepand de azi si pana la sfarsitul lunii viitoare. Cu toate ca activitatea companiilor noastre este blocata din cauza acestei pandemii, am ales sa venim in ajutorul celor din sistemul medical pentru ca noi toti sa fim in siguranta si protejati."