
kanald.ro
Ianis Hagi s-a logodit, în mare secret, la Paris. cu aleasa inimii lui, Elena Tănase
Sport
Kira Hagi, sora lui Ianis Hagi, a arătat inelul de logodnă de 50.000 de euro cu care fotbalistul a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Elena
Săptămâna trecută, Ianis Hagi s-a logodit, în mare secret, la Paris. cu aleasa inimii lui, Elena Tănase, o tânără de 23 de ani, originară din Constanța, care provine dintr-o familie înstărită, tatăl fetei fiind un prosper om de afaceri din orașul natal.
Ianis Hagi trăiește, poate, cea mai fericită perioadă din viața lui privată! Fotbalistul, un tip discret, ca întreaga lui familie de altfel, și-a cerut iubita în căsătorie într-un mod extrem de romantic.
„Relaţia noastră este atât de frumoasă încât ne bucurăm de ea. Cred
Îţi doreşti ca la un moment dat să ai familie, să te căsătorești, să ai copii, să știi că toată familia depinde de tine. Cu siguranța îmi voi dori în viitor o familie, dar o iau pas cu pas. Când vine momentul potrivit ştii când e…”, declara Ianis Hagi, în luna februarie, la Pro Arena. Iar momentul potrivit a venit în iunie, în Orașul Îndrăgostiților, lângă Tour Eiffel.
Așa arată inelul de 50.000 de euro cu care Ianis Hagi a cerut-o în căsătorie pe iubita lui, Elena
A doua zi de la logodnă, Ianis Hagi a prezentat o serie de imagini cu el și Elena, exact din momentul în care a cerut-o de soție.
Ianis nu a prezentat însă în fotografii și inelul cu diamant, iar oamenii erau curioși să îl vadă. A făcut-o însă, în urmă cu câteva momente, sora lui, Kira Hagi, într-un story pe Instagram în care a dorit să le transmit și felicitări pentru decizia luată, aceea de a deveni soț și soție.
Ianis Hagi a cerut-o în căsătorie pe iubita lui, Elena
La scurt timp după ce imaginile de la cererea în căsătorie au fost făcute publice de Ianis Hagi, tatăl său, ”legenda fotbalului românesc”, Gică Hagi, a dat declarații emoționante.
„ Sunt bucuros, fericit. Bravo lui că își asumă, e responsabil. Știe ce face în viață. Eu sunt foarte liniștit ca părinte. Nu, doar ce s-a întâmplat. Ne-au spus, le-am zis să se împace, să țină unul la celălalt și să meargă împreună pentru că împreună sunt puternici.
Sunt foarte fericit. Mă bucur că Ianis crește și eu mă bucur pentru decizia lui ”, a menționat Gheorghe Hagi, potrivit digisport.ro.
Ianis Hagi a cerut-o în căsătorie pe iubita lui, Elena
Sursa foto: Instagram Ianis Hagi, Kira Hagi