
In articol:
- Ce impact ar putea avea un astfel de cutremur în București
- Riscurile clădirilor din București
- Construcțiile noi și cum ar putea rezista în fața cutremurelor
- "Pericolul la construcțiile vechi există"
Bucureștiul este împânzit de clădiri istorice superbe, însă nu lipsesc nici imobilele cu bulina roșie, construcții vechi, neconsolidate, cu un risc seismic ridicat.
Primul cutremur din Turcia a avut o magnitudine de 7.8 grade pe Scara Richter. Cel de-al doilea seism a fost de 7.6 grade pe Scara Richter, iar între ele au fost numeroase replici de intensitate mai mică.
În România, cutremurul din 1977 a avut 7.4 grade pe Scara Richter, iar la acel moment s-au înregistrat numeroase victime, peste 1.500 de răniți, 1.300 numai în București. A fost și momentul în care multe clădiri au fost distruse, dar și clipa în care s-au schimbat normele de construcție în țara noastră, după cum ne-a explicat arhitectul Marian Moiceanu.
Ce impact ar putea avea un astfel de cutremur în București
Seismologul Gheorghe Mărmureanu ne-a explicat că lucrurile depinde funcție de zonele Capitalei. Acesta atrage atenția asupra faptului că și în 1977 nu s-au înregistrat pagube în tot orașul, ci doar în anumite zone.
"Depinde foarte mult magnitudinea, dar depinde și când și unde are loc cutremurul. În București, să știți că nu toate zonele întâmpină aceleași efecte în timpul unui cutremur. De exemplu, la 4 martie, au fost zone din București unde nici măcar nu s-a atins.
Au fost alte zone, cum a fost în Pantelimon sau în Drumul Taberei. În Drumul Taberei a fost o altă poveste chiar...
Dezastrul din Turcia
Riscurile clădirilor din București
După cum ne-a explicat arhitectul Marian Moiceanu, începând cu 1977, la proiectarea și construirea imobilelor din România sunt luate în calcul forțele seismice și nu doar cele gravitaționale.
Citeste si: “The Floor”, succes uriaș la lansarea în Spania! Urmează România!- kanald.ro
"Trebuie să împărțim blocurile așa: dacă discutăm de construcții noi și construcții vechi. Dacă discutăm de construcții vechi, atunci acelea trebuie să fie împărțite în construcții înainte de 1977 și care dacă nu au suferit procese de consolidare, reabilitare, în momentul acesta există pericolul să aibă deformări mari, chiar și colaps pentru că înainte de 1977 proiectarea construcțiilor se făcea doar la forțe gravitaționale, verticale.
După cutremurul din 1977, s-a schimbat total conceptul structural. Există o lege care se numește P100 din 1977 și a suferit modificări în fiecare perioadă. Aceasta face ca o proiectare, din punct de vedere al structurii unei clădiri, să țină cont nu doar de forțele gravitaționale, ci și de forțele seismice. Deci de la cutremur, la vânt și așa mai departe.
Dacă vorbim de construcții realizate până în 1977, atunci există acest pericol. Excluse vor fi construcțiile vechi, unde nu s-a intervenit deloc. Nu înseamnă că la o construcție din 1977 vor apărea neapărat deformări atât de mari în cât să rămână în discuție siguranța construcției, a oamenilor", a explicat arhitectul Marian Moiceanu, în exclusivitate.
București
Construcțiile noi și cum ar putea rezista în fața cutremurelor
În ceea ce privește construcțiile noi, acestea ar trebuie să fie rezistente ca structură și să nu se înregistreze victime în rândul persoanelor, însă asta dacă au fost executate corect și dacă au fost respectate toate normele.
Arhitectul Marian Moiceanu ne-a explicat că în aceste situații se pot înregistra doar pagube și modificări plastice, precum pereți crăpați sau tencuiala căzută, însă nu ar trebui să se ajungă la catastrofe.
"Dacă e să discutăm după 1977 și dacă proiectele respective au fost realizate de către arhitecți, ingineri cu diplomă și dacă constructorii au respectat acele proiecte, ele sunt făcute cu un alt concept. Acolo s-au luat în considerare și forțele inerțiale din cutremur.
Citeste si: VIDEO- Acuzații tulburătoare. Mai mulți copii ar fi fost bătuți de educatoare- stirilekanald.ro
Asta înseamnă că vor fi deformări plastice, se vor sparge niște pereți, se vor rupe, dar stâlpii vor rămâne în picioare. Grinzile pot fi fisurate, dar nu vor fi victime și nu va fi colaps. Deci dacă aceste construcții noi au respectat proiectul", ne-a mai spus el.
București
"Pericolul la construcțiile vechi există"
Totodată, acesta a explicat faptul că la construcțiile vechi există un mare pericol dacă acestea nu au suferit modificări care să le întărească rezistența. În ceea ce privește construcțiile noi, atunci vorbim de clădiri suficient de rigide cât să asigure vibrarea de la cutremur, însă ele trebuie să fie mai ales executate corect.
"În domeniul plastic pot apărea fisuri sau microfisuri, dar nimic care să conducă la colaps sau la prăbușirea imobilului.
Depinde foarte mult de specificul seismic al fiecărei țări, de durata cutremurului. Conform lui P100/ 1977, perioada de vibrație a unei construcții nu trebuie să fie mai mare de 1.5 secunde.(...) Deci construcțiile trebuie să fie rigide, dar nu atât de rigide în cât să nu asigure și această vibrare, dar foarte scurtă. Important este să nu fie un cutremur atât de mare sau dacă e atât de mare să nu dureze mult, iar clădirile trebuie să fie proiectate bine și mai ales executate corect.
Pericolul la construcțiile vechi există pentru că nu toate au suferit intervenții. La cele noi, nu ar trebui să existe. Vor apărea deformări, vor apărea pereți sparți, dar stâlpii vor rămâne în picioare. Asta înseamnă că oamenii nu vor suferi decât pagube materiale, fără ca viața să le mai fie pusă în pericol", a mai adăugat el.
Ai un pont WOW? Daca deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!