La fața locului s-au deplasat imediat echipajele de pompieri. Salvatorii au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD. În urma incendiului nu au existat victime, iar cauza care a dus la izbucnirea flăcărilor nu a fost încă stabilită.
Incendiu la Eforie Nord, pe plajă[Sursa foto: Facebook]
Un alt incendiu a avut loc la Eforie Nord
Flăcările mistuitoare de la hotelul din Constanța nu au reprezentat singurul eveniment de pe litoral.
Și la Eforie Nord au ars două rulote, pe plaja Belona. Potrivit informațiilor oferite de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, incendiul a fost lichidat și nu au fost victime, pompierii reușind să stingă focul, fără ca acesta să se extindă în împrejurimi: "Incendiul a fost lichidat în urmă cu aproximativ 20 de minute. La fața locului s-a intervenit cu 2 autospeciale de stingere și un echipaj de prim-ajutor, un total de 11 pompieri.
Au ars în totalitate 2 rulote de pe o platformă betonată, fără a exista victime. Din fericire, nu a fost cazul să se extindă în vecinătate. Era vorba de rulotele unor turiști. Nu se știe încă de la ce a izbucnit incendiul, cauza se va stabili la final.", a declarat reprezentantul la Digi 24.