Un incendiu de mari proportii a izbucnit, sambata, la o casa din sectorul 4, Bucuresti. Flacarile s-au extins si au afectat un bloc invecinat, acesta arzand aproape in totalitate.
Un incendiu a izbucnit, sambata dimineata, la o locuinta care s-a extins la un bloc invecinat de pe strada Iordache Nastase, din sectorul 4 al Capitalei, anunta reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bucuresti-Ilfov.
Flacarile au cuprins podul casei si mansarda blocului in mare proportie si s-au propagat catre etajele inferioare. Arderea s-a manifestat generalizat la mansarda, cu propagare la etajul 3, atat pe fatada cat si pe orizontala.
Blocul are dimensiune aproximativa de 20x50 metri.
Pana la momentul transmiterii stirii, ISU Bucuresti-Ilfov informeaza ca sunt trei persoane ranite, dar au fost constituite echipe de cautare-salvare pentru evacuarea locatarilor si verificarea spatiilor interioare, in masura in care acest lucru este posibil.
Pompierii actioneaza de la inaltime, utilizand autoscara, pe ambele capete ale blocului si de la nivelul solului pentru limitarea propagarii la vecinatati.
La fata locului au fost trimise 13 autospeciale de stingere, patru autoscari si trei echipaje SMURD, potrivit mediafax.
Pompierii bucuresteni au cerut sprijinul Apa Nova pentru suplimentarea presiunii pe hidranti.
Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bucuresti-Ilfov au anuntat ca, in total, sunt cinci persoane carora le-a fost acordat primul ajutor de catre echipajele SMURD, respectiv doi pompieri si trei civili.
Dintre acestea, un pompier cu o plaga la un picior si o femeie, care a fost expusa la fum, au fost transportati la spital Bagdasar-Arseni din Capitala.