
kanald.ro
Actualitate
Magistrații din Italia au decis să îl condamne la închisoare pe viață pe un român de 26 de ani, după ce a comis o crimă cu sânge rece.
Gabriel Robert Marincat, un român stabilit în Italia, a primit din partea judecătorilor o sentință definitivă. Tânărul, care a fost acuzat că a violat-o iar mai apoi a ucis-o pe fetița partenerei sale, va sta în spatele gratiilor pentru tot restul vieții.
Tânărul de 26 de ani le-a povestit inițial anchetatorilor că micuța de un an și jumătate ar fi dărâmat un radiator care i-a căzut în cap, după ce a tras de un cablu electric. Speriat din cauza că fetița nu se simțea bine, criminalul a sunat, după ore bune, pentru a cere ajutorul unui echipaj de ambulanță.
Fetița ucisă, alături de mama ei
Conform milano.corriere.it, copila a fost transportată de urgență la spital cu elicopterul, însă când a ajuns pe mâna doctorilor, aceștia nu au mai putut decât să constate decesul.
Gabriel Robert Marincat
Deși Gabriel Robert Marincat a recunoscut până la urmă fapta comisă, avocatul care îl apăra pe bărbat a încercat să obțină pentru acesta o sentință mai blândă.
Astfel, după ce a cerut inițial o expertiză psihiatrică pentru clientul său, pe motiv că acțiunile față de victimă au fost săvârșite din cauza unor traume din trecut, acesta a vrut ca acuzațiile să fie schimbate în omor involuntar.Totuși, încercarea avocatului nu a avut succes, căci magistrații Curții de Apel din Como au hotărât ca asasinul să rămână pentru tot restul vieții în spatele gratiilor.