Incredibil! O tânără de 25 de ani a fost condamnată la închisoare, după ce a deschis o pungă cu chipsuri în magazin

O tânără de doar 25 de ani a fost condamnată la patru luni de închisoare, după ce a deschis o pungă cu chipsuri într-un magazin, înainte de a plăti produsul respectiv.

Autor: A.V.

Este vorba despre Kathleen McDonagh, o tânără de doar 25 de ani din Irlanda, care a intrat într-un magazin din Cork, pe data de 27 decembrie 2016. Conform Libertatea, tânăra avea interdicţie de a intra în magazinul respectiv. Tânăra din Irlanda a deschis o pungă cu chipsuri în valoare de 1,5 euro. În momentul în care paznicii au încercat să o poftească afară din complexul comercial respectiv, tânăra le-a arătat punga de chipsuri pe care o desfăcuse.

Conform sursei citate, odată ce cazul a ajuns în instanţă, unul dintre agenţii de pază ai magazinului a povestit că tânăra de 25 de ani, Kathleen, a deschis intenţionat punga cu chipsuri. Magistratul a fost de aceeaşi părere, iar tânăra nu trebuia să se afle în acel magazin, mai ales că avea, deja, interdicţie. Tânăra a fost condamnată la patru luni de închisoare, două fiind cu suspendare. În palmaresul ei, tânăra avea la activ şi alte condamnări din trecut, pentru furturi şi daune. 

Distribuie pe:
Urmatorul articol
Abonează-te pe
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies