Ionuț și Bianca, „Casa iubirii”

Vedete

Ionuț, fostul concurent de la „Casa iubirii”, mesaj subtil pentru Bianca, după despărțire?! „Să nu permiți nimănui sa se uite de sus la tine”. Fanii au reacționat imediat

Ionuț, mesaj „subtil” postat în mediul online, la o lună de la despărțirea de Bianca!

Bianca și Ionuț și-au spus adio în urmă cu o lună, o decizie cu totul neașteptată pentru toți cei care au fost martorii iubirii lor încă de când se aflau în „Casa iubirii”. Tânărul a fost cel care a dat vestea în mediul online, la două zile de la despărțirea oficială, cu precizarea că nu își dorește să aprofundeze acest aspect, fiind vizibil afectat de schimbarea din viața lui. Tânărul a dat de înțeles că nu a primit deloc cu bucurie schimbarea din viața sa personală, însă a continuat să păstreze legătura cu admiratorii săi în tot acest timp. În urmă cu puțin timp, a postat un mesaj în urma căruia internauții au reacționat, dându-i chiar câteva sfaturi prețioase de viață.

Ionuț a evitat să vorbească despre subiectul despărțirii în tot acest timp, însă a continuat să posteze în mediul online mesaje subtile, prin care a dat de înțeles că nu a rămas indiferent în fața ultimelor evenimente care au avut loc în viața sa. Fanii au intervenit în secțiunea de comentarii, lăsându-i mai multe mesaje.

Citeste si: Cine este iubitul Cabiriei, fiica Maiei Morgenstern? Între cei doi, care abia au devenit părinți, este o diferență de 37 de ani- kfetele.ro

„Când jocul de șah s-a terminat, pionul și regele ajung în aceeași cutie.”, a fost mesajul pe care Ionuț l-a postat în mediul online, în urmă cu puțin timp.

„Să nu permiți nimănui, niciodată, să se uite de sus la tine. Doar cerul este mai înalt decât tine.”, „Cel mai minunat, superb și cel mai top caracter”, „Multă sănătate și bucurii pentru el si toți susținătorii lui cu suflet nobil!”, „Cel mai frumos băiat cu cel mai minunat caracter de apreciat și admirat!”, „Super copil, are cei șapte ani de acasă! Felicitări!”, sunt doar câteva dintre reacțiile internauților.

Citeste si: Manuela decide soarta unuia dintre concurenții „Casa iubirii”! Aflați pe cine va trimite spre eliminare în ediția de duminică, 7 septembrie, de la orele 16:00 și 19:00, la Kanal D- kanald.ro

Ionuț, „Casa iubirii” [Sursa foto: Instagram]

Citește și: „Acel bebeluș...” Lorena de la „Casa iubirii”, declarații neașteptate despre sarcină! Iubita lui Laurențiu nu a putut să țină asta doar pentru ea: „De un an de zile îl port cu mine”

Ionuț a făcut anunțul despărțirii de Bianca

Ionuț a fost cel care a dat vestea în mediul online că el și Bianca au decis să meargă pe drumuri separate în viață, în urmă cu o lună. La acel moment, tânărul a dat de înțeles că a fost afectat în urma despărțirii, refuzând să ofere mai multe detalii despre ce s-a întâmplat, de fapt, între ei. 

Citeste si: Cine este iubitul Cabiriei, fiica Maiei Morgenstern? Între cei doi, care abia au devenit părinți, este o diferență de 37 de ani- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: NU vei crede ce i-a spus Veronica lui Dorobanțu în față! Cameramanii, la un pas să oprească filmarea. Concurenta din Casa Iubirii dă totul în vileag și îl demască pe Dorobanțu după ce s-a aliat cu Manuela: "Cum adică? Ieri ai zis altceva"- radioimpuls.ro

„Bine v-am găsit la un nou story important, am zis să fac asta public și cu voi, să nu rămâneți pe dinafară. Eu și cu Bianca nu mai suntem împreună de două zile, așa că am zis să vă anunț și pe voi. Nu vreau să vorbesc absolut deloc despre treaba asta. N-a fost vina ei, n-a fost vina mea, pur și simplu s-a întâmplat s-o luăm pe drumuri separate. Aș vrea să nu vă duceți la ea s-o blamați sau să mă blamați pe mine, vreau doar să acceptați treaba asta și să ne acceptați decizia”, a spus Ionuț pe contul de Instagram.

Citește și: Tragedie în Vaslui! Două prietene s-au stins din viață într-un cumplit accident rutier, la doar 10 kilometri distanță de locul în care lucrau împreună. Cum s-ar fi produs totul