kanald.ro
Ionuț și-a pierdut viața în trenul morții din Grecia
Ionuț și-a pierdut viața în trenul morții din Grecia
Actualitate
Ionuț s-a urcat în trenul morții și nu a mai avut nici o șansă de a supraviețui.
În urmă cu câteva zile, în Grecia, s-a produs una dintre cele mai mari tragedii ale momentului: un tren de mare viteză s-a ciocnit frontal cu un marfar, rezultând moartea a zeci de persoane și rănirea a altor sute.
Garnitura transporta 350 de persoane de la Salonic la Atena, iar printre cei care și-au găsit sfârșitul printre fiare se numără și Ionuț.
Românul în vârstă de 34 de ani s-a urcat în trenul morții din gara Katerini și avea ca destinație finală Atena, doar că, din păcate, drumul lui prin viață s-a oprit brusc.
După producerea accidentului, mătușa și cunoscuții lui au făcut mai multe apeluri în mediul online pentru a afla dacă Ionuț este sau nu în viață.
În cele din urmă, familia românului a fost anunțată de autoritățile elene cu privire la moartea tânărului, motiv pentru care acum, în fața jurnaliștilor de peste hotare, s-a prezentat cel care susține că este fratele lui Ionuț.
Tânărul a ajuns în Grecia ținând două poze cu Ionuț în mână, vizibil afectat de cele întâmplate și oferind detalii despre drumul care l-a condus la moarte pe român.
Conform Antena 3, tânărul spune că Ionuț urma să ajungă la Atena pentru a avea niște discuții cu prietenii lui, de unul fiind alături chiar în trenul morții.
Acum, însă, trupul lui neînsuflețit va fi transportat în România într-un sicriu sigilat, așa cum a fost dat ordinul autorităților din Grecia, unde-l așteaptă prietenii și mătușa care l-a crescut.
Citește și: Clipe de groază pentru două surori din Vaslui! Mașina în care se aflau femeile a fost spulberată de tren
Jurnalist: Este fratele tău, ruda ta, prietenul tău?
Bărbatul: Un frate.
Jurnalist: Știți că au călătorit în acest tren? Știi cum a fost călătoria?
Bărbatul: Era cu un prieten. Se duceau la Atena pentru a discuta ceva
Jurnalist: De unde au plecat, de aici din Larissa sau din altă parte?
Bărbatul: Din Katerini. Katerini.
Jurnalist: Știți doar că au fost în tren?
Bărbatul: În tren. El a fost în tren, ei nu știu nimic.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Jurnalist: Cum se numeşte?
Bărbatul: Ion.
Jurnalist: Câţi ani are?
Bărbatul: 34.
Jurnalist: Fratele tău este căsătorit, are o familie, copii?
Bărbatul: Nu, nu, nu are. Nu are.
Mătușa fiind și cea care a dat alarma în privința dispariției lui Ionuț, dar și cea care acum îl plânge neîncetat. Crescându-l de mic, fiindu-i ca o mamă, moartea subită a lui Ionuț a lăsat un gol imens în sufletul femeii.
„Dumnezeu să te odihnească, suflet bun. Ai luat cu tine o parte din mine. M-ai distrus, nu am cuvinte”, a scris Gina Todor, pe Facebook.