
kanald.ro
Evenimente
Tragedie de nedescris pentru familia unui polițist din Iași! În vârstă de 38 de ani, Ionuț a ales să-și pună capăt zilelor.
Astăzi, 1 Decembrie, chiar de Ziua Națională a României, un polițist din Iași a fost găsit fără suflare, după ce s-a împușcat în cap cu arma din dotare.
Regretatul om al legii ocupa funcția de șef al postului de poliție Dumesti și activa ca polițist din anul 2006.
„Astăzi, 1 decembrie, în jurul orei 07.00, polițiștii din Iași au fost sesizați cu privire la faptul că, în comuna Dumești, a fost găsită o persoană decedată, care prezenta o plagă împușcată la nivelul capului. În urma deplasării la fața locului, s-a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind stabilită identitatea victimei, în persoana unui bărbat, de 38 de ani. Totodată,
Din primele detalii privind acest caz, Ionuț ar fi suferit de o boală incurabilă, respectiv cancer la gât, iar colegii sunt de părere că acesta ar fi fost motivul pentru care polițistul ar fi decis să-și încheie socotelile cu viața, conform bzi.ro.
Cu toate acestea, însă, a fost deschisă o anchetă în acest caz, iar oamenii legi continuă cercetările, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut tragedia.
Ionuț, polițistul care și-a pus capăt zilelor în Iași