
kanald.ro
Vedete
Telespectatorii și-au ales preferatul din echipa Faimoșilor. Jador a fost cel mai votat concurent de la Survivor România 2021!
După primele două săptămâni ale competiției Survivor România 2021, sezonul 2, publicul și-a votat preferații. Faimosul care s-a clasat pe primul loc în inimile telespectatorilor este Jador, iar din echipa Războinicilor, preferata a fost Roxana Ghiță.
Cei doi au avut un rol important în privința primei eliminări din competiția Survivor România 2021, pentru că au fost nevoiți să nominalizeze câte un coleg. Conform regulilor consiliului de eliminare, în urma clasamentului publicului, concurentul favorit din fiecare echipă are dreptul să nominalizeze un concurent din echipa sa.
În cazul în care concurentul nominalizat este și pe primul loc, acesta este salvat, însă pierde dreptul să nominalizeze.
Jador a nominalizat-o pe Alexandra Stan, iar Georgiana Ghiță pe Alin Sălăjean. Astfel, dintre Sorin, Amna, Alin și Alexandra Stan, concurentul care a obținut cele mai puține voturi a fost Amna.
Prezentatorul Daniel Pavel a anunțat cine e favoritul de la Faimoși. „Concurentul care a primit cele mai multe voturi în echipa Faimosilor este: Jador”, a spus acesta.
Cântărețul susține că îi este teamă de responsabilitatea care i-o aduce acest titlu.
E urât să fac chestia asta, e nașpa, mă gândesc la ce ar face echipa.
Reacția Alexandrei Stan nu a întârziat. „ Nu te urăsc, chiar te iubesc. Ai gândit pentru echipă. E ok”, i-a răspuns cântăreața.
O întrebare este pe buzele tuturor.
Publicul este curios să afle cu câți bani sunt remunerate vedetele care participă la Survivor România 2021. Potrivit Click.ro, membrii din echipa Faimoșilor nu au aceleași onorarii pentru participarea în emisiune.Favoritul publicului este și cel care încasează cei mai mulți bani de la Kanal D. Nimeni altul decât Jador, care a făcut surpriza ultimei ediții când a fost votat cel mai iubit concurent de telespectatori din echipa Faimoșilor, este cel mai bine plătit artist din competiție.
Faimosul și-a negociat la sânge contractul cu postul de televiziune și a obţinut 4.500 de euro pe săptămâna de stat în Republica Dominicană. El declara că vrea să participe la Survivor România 2021 pentru a se redescoperi „Mi-am dorit să întru în competiţia «Survivor România» pentru că vreau să mă redescopăr, să-mi pun gândurile în ordine, să îmi dau seama care sunt oamenii pe care îi iubesc şi care mă iubesc.
Sunt convins că voi vedea viaţa cu alţi ochi când mă voi întoarce, pentru că noi, oamenii, în general, nu punem preţ pe ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Sper că Dumnezeu să îmi ofere acolo sprijin fizic şi psihic. Va fi ca un post pentru mine această experienţă”, a declarat Jador .