
kanald.ro
Taribo West
Sport
Taribo West, jucătorul care i-a aruncat tricoul în față lui Mircea Lucescu, a înființat o biserică și o fundație caritabilă, prin care ajută persoanele nevoiașe.
Taribo West (48 de ani), unul dintre cei mai excentrici jucători din perioada 1995-2000, a dat uitării lumea sportului și s-a refugiat în credință, înființându-și o biserică și o fundație caritabilă, prin care ajută persoanele nevoiașe.
Taribo West, cunoscut de publicul larg drept unul dintre ei mai excentrici jucători din perioada 1995-2000, grație coafurilor sale ieșite din comun, dar și de români după ce West i-a aruncat tricoul în față lui Mircea Lucescu, în 1998, la un meci al lui Inter cu Vicenza, nu mai are nicio legătură cu lumea sportului.
La peste 15 ani de la retragerea din fotbal, fostul fundaș de origine nigeriană s-a autoproclamat pastor penticostal, după ce a mărturisit public că „Dumnezeu mi s-a arătat și vrea să-l slujesc”.
„Mi-am folosit biserica în timp ce eram la Milano pentru a-i ajuta pe cei fără adăpost și pe femeile nigeriene aduse în Italia să devină prostituate. Le-am oferit un loc de cazare și de acolo le-am găsit locuri de muncă și, de asemenea, le-am ajutat să-și obțină documentele. Toți creștinii sunt invitați la biserica noastră SSMMAN, nu facem nicio distincție.
Mulți catolici vin aici, de exemplu, să se roage cu noi. La scurt timp după ce am jucat la Cupa Mondială din Franța, a venit la mine spiritul lui Dumnezeu. La fel ca mulți fotbaliști, eram foarte superstițios și înainte de fiecare meci aprindeam o lumânare și țineam o piatră magică pe care mi-o adusese unul dintre prietenii mei din Israel.”, a spus West, potrivit Marca, citează digisport.ro.
Taribo West
Înclinația lui Taribo West pentru religie s-a dezvoltat încă din vremea în care era jucător activ, atunci când a încercat să folosească acest lucru în favoarea lui pe teren.
Taribo West
Taribo West este unul dintre cei mai excentrici jucători dați de Nigeria. Acesta a câștigat medalia de aur cu naționala țării sale la Jocurile Olimpice din 1996, iar la naționala Nigeriei a adunat 42 de selecții. De-a lungul carierei sportive, West a jucat la formații precum FC Sharks, Julius Berger Auxerre, Inter, Milan, Derby County, Kaiserslautern, Partizan Belgrad, Al-Arabi, Plymouth și Paykan.
Sursă: digisport.ro