
kanald.ro
Actualitate
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că se conturează o rectificare bugetară extraordinară pentru a aloca mai mulţi bani pentru sănătate şi pentru protecţie socială şi că Guvernul e pregătit ca joi să dea OUG pentru amânarea plăţii ratelor la bancă pentur persoane fizice şi firme.
Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, după ședința cu premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri, în legătură cu măsurile economice în contextul epidemiei de coronavirus.
„Este nevoie de măsuri speciale în vremuri speciale. Noi am înţeles că şi românii au probleme imense, şi firmele au probleme foarte mari. Dorim să venim cu măsuri de sprijin şi pentru oamenii simpli şi pentru firmele româneşti pentru a nu sacrifica mai mult decât este necesar. Criza se va termina la un moment dat, iar atunci ne dorim ca România să fie în stare să repornească imediat economia.
La ședința de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 au participat prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Finanţelor Publice, Vasile Cîţu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de
Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, şi ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.Citeste si: Mădălin Ionescu: ”Nu e normal să iasă armata în stradă. Ce, suntem Iran sau Iordania?”
Citeste si: Nu scăpăm de iarnă! ANM a prelungit avertizarea cod galben şi cod portocaliu de viscol
Citeste si: Suspect de COVID-19, live pe Facebook din ambulanță: "M-a dărâmat. Moare lumea pe carantină"
O altă măsură anunţată de preşedinte, despre care a afirmat că ”îi va bucura pe mulţi”, este amânarea plăţii ratelor la bănci.
”Guvernul este pregătit să dea mâine ordonanţă care permite amânarea plăţii ratelor la bancă, pentru persoanele fizice şi firmele din Româna, la cererea celor care au datorii la bănci. Ratele pot fi amânate cu până la 9 luni, până la finalul anului. Suntem convinşi că până atunci economia îşi va reveni”, a afirmat şeful statului.
Iohannis a subliniat că la nivelul Guvernului ”există multe proiecte bune, implicare şi dorinţă de a rezolva problemele”.