kanald.ro
Politica
Klaus Iohannis, la recepţia de Ziua Independenţei: „Domnule ambasador, vă asigur că Statele Unite ale Americii vor avea mereu în România un aliat strategic şi un prieten ferm”
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat joi, la recepţia de la Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenţei, că România şi Statele Unite ale Americii au ştiut să dea măsura solidarităţii în relaţia bilaterală, în contextul pandemiei de COVID-19, dând asigurări ambasadorului SUA Adrioan Zuckerman că Statele Unite vor avea mereu în România un aliat strategic şi un prieten ferm.
”Contextul global complex de astăzi este marcat de provocări majore. Pandemia de COVID-19, intensificarea competiţiei mondiale şi tentativele unor actori internaţionali de a eroda unitatea transatlantică şi rezilienţa statelor democratice se suprapun, iar efectele lor au impact asupra tuturor partenerilor transatlantici.
El a amintit că în cei 140 de ani de relaţii diplomatice cu Statele Unite ale Americii, România a dovedit că înţelege să contribuie activ la întărirea acestei solidarităţi.
”Este inclusiv motivul pentru care, anul trecut, la Casa Albă, alături de Preşedintele Statelor Unite, am adăugat două noi domenii Parteneriatului nostru Strategic: securitatea reţelelor 5G, de a căror rezilienţă va depinde în bună parte succesul noii economii digitale, precum
Iohannis a subliniat că România rămâne puternic angajată în sprijinul unei relaţii transatlantice puternice şi solidare, bazate pe relaţii bilaterale solide între Statele Unite şi partenerii săi europeni, o Alianţă Nord-Atlantică dedicată securităţii indivizibile a membrilor săi şi cooperării cu Uniunea Europeană.
Citeste si: Gina Pistol și Smiley nu mai locuiesc împreună! Ce se întâmplă în relația celor doi?
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, consolidat
Pornind de la faptul că pandemia de COVID-19 a pus la grea încercare societăţile noastre şi că în acelaşi timp ne-a demonstrat tuturor importanţa parteneriatelor şi alianţelor puternice, bazate pe valori comune, responsabilitate şi empatie, Klaus Iohannis a afirmat că ”România şi Statele Unite ale Americii au ştiut să dea măsura solidarităţii în relaţia noastră bilaterală, sprijinindu-se reciproc şi contribuind astfel, concret şi consistent, la eforturile de protejare a sănătăţii cetăţenilor români şi americani”.
”Această solidaritate exemplifică, simbolic, inclusiv modul în care România percepe şi va acţiona în vederea consolidării Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, a unităţii de acţiune a Uniunii Europene şi a rezilienţei relaţiei transatlantice. Aşadar, doresc să evidenţiez, din nou, rolul pe care valorile universale exprimate în Declaraţia de Independenţă îl au şi astăzi. Aflate într-un permanent proces de extindere şi aprofundare a modului în care sunt înţelese, ele continuă să formeze baza percepţiei noastre comune asupra provocărilor contemporane. Comunitatea noastră de valori şi de securitate conferă o dimensiune specială relaţiei dintre Statele Unite ale Americii şi România, parteneriatului transatlantic, precum şi cooperării în cadrul familiei globale de democraţii. Ne furnizează un punct unic şi comun de referinţă, care să ne ghideze acţiunile comune”, a declarat preşedintele Iohannis, dând asigurări ambasadorului Zuckerman că Statele Unite vor avea mereu în România un aliat strategic şi un prieten ferm,.
”Domnule ambasador Zuckerman, vă asigur că Statele Unite vor avea mereu în România un aliat strategic şi un prieten ferm, dedicat unei cooperări strânse în plan transatlantic, conform valorilor şi intereselor noastre comune!”, a afirmat Iohannis.