
kanald.ro
Vedete
Fulgy a comis-o din nou, zilele trecute, când a fost prins la volan sub influența substanțelor halucinogene.
Istoria pare să se repete în familia Clejanilor, după ce în urmă cu exact un an, Margherita a produs un accident auto, sub influența stupefiantelor. De data aceasta a fost vorba de Fulgy, care a ieșit pozitiv la drugtest, după ce a fost oprit de polițiști, pe o stradă din Capitală.
Fulgy avea motive să petreacă, înainte să ajungă pe mâna autorităților. El tocmai primise un cadou scump de la părinții lui și se hotărâse să devină în sfârșit independent.
Imobilul cu două camere este dotat cu mobilă scumpă și aparatură de ultimă generație și a fost prezentat chiar de Fulgy pe canalul său de Youtube, cu doar 5 zile înainte să fie prins sub influența substanțelor.
”De ce am ales un titlu așa extravagant?... Asta se cere, e doar o strategie. Sunt un om modest. Vin dintr-o familie bogată, să spunem, din punctul ăsta de vedere. Pentru cei care nu mă știu: mă numesc Fulgy, așa mi se spunea de mic copil, port numele nașului meu, Constantin Fulgerică, cel mai mare acordeonist din România”, a explicat Fulgy pe canalul său de Youtube.
Fiul Clejanilor încerca prin acest clip să atragă cât mai mulți urmăritori pe canalul său de Youtube, care urma să devină principala sa sursă de venit, așa cum s-a întâmplat cu mulți alți artiști în perioada pandemiei.
Întâmplarea nefericită cu Fulgy pare trasă la indigo cu cea de anul trecut, în care protagonistă a fost sora lui. Și atunci, Viorica și Ioniță de la Clejani cumpăraseră un apartament în care Margherita și Fulgy urmau să locuiască împreună, tot din dorința acestora de a fi independenți de părinții lor.
Și atunci ca și acum, lucrurile au luat o întorsătură proastă după ce Margherita a ajuns la poliție din cauza faptului că a făcut un accident sub influența stupefiantelor.