kanald.ro
Laurențiu Reghecampf are, din nou, probleme la Neftchi Baku
Laurențiu Reghecampf are, din nou, probleme la Neftchi Baku
Sport
Laurențiu Reghecampf pare a avea din nou probleme la Neftchi Baku după ce conducerea clubului ar fi discutat în secret cu un alt antrenor
Laurențiu Reghecampf are, din nou, probleme la Neftchi Baku. Conform presei din Azerbaidjan, tehnicianul roman ar putea fi înlocuit cu turcul Sergen Yalcin (50), fostul elev al lui Mircea Lucescu, ultima oară antrenor la Besiktas.
Laurențiu Reghecampf, înlocuit în secret la Neftchi Baku? Presa din Azerbaidjan vorbește despre Sergen Yalcin
Informațiile pornesc de la faptul că sezonul 2022/2023 a fost dezamăgitor pentru Neftchi Baku. Niciun obiectiv nu a fost îndeplinit, mai mult, azerii au încheiat campionatul pe 3 și au pierdut finala Cupei, 0-1 cu Gabala. Din acest motiv, se pare că șefii clubului ar vrea să renunțe la român și ar fi început deja să-i caute înlocuitor.
Potrivit publicației azere FutbolInfo, favorit să-i ia locul românului ar fi turcul Sergen Yalcin, care s-ar fi întâlnit, în secret, pentru discuții, cu un membru al sponsorului SOCAR, compania petrolieră de stat din Azerbaidjan, desemnat representant de conducerea formației azere.
Laurențiu Reghecampf
Sergen Yalcin, care nu a mai antrenat din decembrie 2021, ar dori să o preia pe Neftchi, dar așteaptă ca formația azeră să-și încheie socotelile cu Laurențiu Reghecampf.
De partea cealaltă, prin publicațiile din România au apărut informații conform cărora și Reghe ar fi tentat să accepte o ofertă de la un club din România. Playsport anunță că antrenorul vrea să revină în România, unde solicita un salariu în valoare de 20.000 de euro, jumătate de cât primește în momentul de față la Neftci Baku.
Mai mult, sursa citată notează că Reghecampf ar fi vorbit deja amical cu Gigi Becali la FCSB și Mihai Rotaru la Craiova, însă nu este sigur dacă pentru un contract sau din amiciție, cunoscut fiind faptul că tehnicianul are o relație bună cu cei doi patroni.
La un moment dat, Reghecampf a vorbit despre o presupusă plecare de la Neftci Baku. Potrivit spuselor lui, acesta a avut, atunci, o întâlnire cu noii conducători ai clubului și, în urma discuțiilor, a declarat că nu se gândește să părăsească echipa.
„Am mai fost întrebat despre asta (n.r. despre plecare). Nu pot interzice presei să scrie știri despre mine. Poate să scrie ce vrea, este dreptul ei. Sunt la Neftchi acum.
A fost o nouă întâlnire cu cei din club în care am vorbit despre consolidarea echipei. Nu există nicio problemă din partea mea. Nu mă gândesc să-mi schimb echipa”, a spus, la vremea respectivă, Laurențiu Reghecampf, potrivit Sportinfo.az, citează digisport.ro.