
kanald.ro
Vedete
Scandalurile prin care a trecut Lidia Buble în ultima perioadă au atras antipatia liderilor bisericii pentricostale, din care face parte familia artistei.
Aparițiile sexy, relația cu Răzvan Simion și, mai nou problemele penale pe care le are, i-au făcut pe șefii cultului penticostal din România să n-o mai vrea pe artistă în rândurile lor.
Deși tatăl și fratele ei sunt pastori iar surorile au cântat în corul bisericii, Lidia Buble pare să fi fost mereu rebela familiei. Cu toate că este botezată conform tradiției penticostale, Lidia a fost o fire mai libertină, a plecat devreme din Deva și nu a venit prea des la adunările religioase.
Lidia a încălcat de-a lungul ultimilor ani mai multe dintre regulile impuse membrilor comunității penticostale. Printre acestea se numără lipsa unei anumite decențe publice sau relațiile sexuale înaintea căsătoriei precum și consumul de alcool (Lidia a refuzat să sufle în etilotest și ulterior a oferit mită unor polițiști).
“Nu am cunoscut-o niciodată personal pe Lidia Buble deşi îi ştiu foarte bine tatăl şi pe o parte a familiei sale. Prin 2014 coordonam activitatea bisericilor noastre din vestul ţării, aşa că am fost de mai multe ori şi prin Deva. Pe Lidia Buble o ştiu doar din ceea ce mai citesc din presă. Ce pot să vă spun e că în prezent Lidia Buble nu e membră a cultului nostru”, a declarat Moise Ardelean, președintele Cultului Penticostal din România, în urmă cu un an, pentru impact.ro.
Citeste si: Lidia Buble, audiată de DIICOT după ce ar fi mituit doi agenți de la Rutieră! Cum s-a aflat totul
Interesant este că Lidia Buble se consideră în continuare membră a cultului penticostal. Ea a admis însă că în cazul în care se va mărita cu un bărbat de altă religie, ceremonia religioasă nu va putea avea loc în biserica tatălui ei.
Lidia Buble, într-o fotografie provocatoare
”Mi se pune foarte des întrebarea asta. Sunt penticostală. Dacă mă mărit, nu vreau să-mi schimb religia. Clar, nu o voi putea ține în biserica noastră, și atunci probabil slujba se va desfășura undeva în aer liber. Și mi-ar plăcea foarte tare să ne cunune tati, pentru că tati este pastor la biserică. El i-a cununat pe toți frații și surorile mele”, a declarat Lidia Buble cu ceva timp în urmă, în timpul unui interviu de tip quiz, acordat postului Pro TV Plus.