Lionel Messi

Sport

Lionel Messi:„Nu mă gândesc la Balonul de Aur”. Ce trofee sunt mai importante pentru starul argentinian

Lionel Messi a susținut o conferință de presă în care a spus că Balonul de Aur nu reprezintă o prioritate pentru el. Argentinianul a menționat și că, pentru el, cele mai importante trofee sunt cele pe care le-a câștigat în echipă.

În acest moment, cariera lui Lionel Messi este completă. A reușit să obțină numeroase trofee atât cu echipele la care a evoluat, dar și pe plan individual. Argentinianul a fost personajul principal dintr-o conferință de presă la care a răspuns întrebărilor puse de jurnaliștii clubului Inter Miami, echipă la care Messi evoluează în prezent.

Subiectele discutate de Lionel Messi au fost diverse, iar unul dintre ele a fost și posibilitatea câștigării celui de-al optulea Balon de Aur.

Potrivit celor de la Sport.ro, argentinianul a spus că:„Nu mă gândesc la Balonul de Aur. Dacă îl câștig e bine, dacă nu, nu se întâmplă nimic. Mi-am îndeplinit obiectivele setate de-a lungul carierei și acum am altele”.

Citeste si: Reacția Adrianei Bahmuțeanu, după ce medicul Flavia Groșan a intrat în comă. Ce se întâmplă acum cu ea: “O profesionistă umilită.”- kfetele.ro

Citește și: Discuții între reprezentanții UEFA și șefii fotbalului saudit! Echipele care au adus în ultimele luni jucători de top din Europa vor să evolueze în Champions League.

Pentru Lionel Messi cele mai importante trofee sunt cele la nivel de echipă

Argentinianul a mai precizat și faptul că, în percepția lui, cele mai importante trofee din cariera lui sunt cele de echipă. Întrebarea despre Balonul de Aur vine în contextul în care Lionel Messi are toate șansele să fie printre favoriți când vine vorba despre câștigarea acestui trofeu individual. Un factor extrem de important este faptul că în iarna anului 2022 Argentina a câștigat Cupa Mondială, iar contribuția fostului jucător de la Barcelona a fost una foarte importantă.

Citeste si: Când începe prima vacanță din anul școlar 2025-2026- kanald.ro

Până în acest moment, Messi are șase meciuri pentru Inter Miami, partide în cadrul cărora a dat 9 goluri și o pasă decisivă.

Lionel Messi Inter Miami [Sursa foto: Profimedia]

Trofeele lui Messi

Lionel Messi a câștigat zece titluri de campion în Spania cu FC Barcelona și doău în Franța cu PSG. Când evolua la gruparea de pe Camp Nou a câștigat de patru ori UEFA Champions League, triumfând de trei ori și în Supercupa Europei.

Alături de echipa națională, Lionel Messi a reușit, printre altele, să câștige Copa America și să câștige Cupa Mondială în anul 2022 după o finală de poveste contra Franței.

Citește și: Thibaut Courtois s-a operat! Când va începe portarul celor de la Real Madrid procesul de recuperare

Pe plan individual, pe lângă statistica impresionantă care cuprinde sute de goluri și sute de pase decisive, Lionel Messi este omul care a câștigat Balonul de Aur de cele mai multe ori, având șapte astfel de trofee.