
kanald.ro
Thibaut Courtois
Sport
Thibaut Courtois s-a accident în urmă cu o săptămână în cadrul unui antrenament, iar Real Madrid l-au drept înlocuitor pe Kepa Arrizabalaga de la Chelsea.
În fotbal, ca în viață, apar momente neprevăzute, cum a fost și accidentarea lui Thibaut Courtois, portarul celor de la Real Madrid. Totuși, portarul belgian a fost operat joi. Problema goalkepper-ului este ruptura ligamentului încrucișat.
Conform Digi Sport, cei de la Real Madrid au anunțat că portarul belgian a fost operat în cursul zilei de joi și că intervenția a ieșit foarte bine. Tot procesul s-a desfășurat sub ochii persoanelor din cadrul serviciilor medicale ale grupării „Los Blancos”.
Belgianul s-a accidentat chiar joia trecută, în timp ce se antrena. Dat fiind faptul că accidentarea este una care necesită o perioadă destul de lungă de recuperare, portarul o să trebuiască să stea în afara gazonului undeva între șase și nouă luni.
Din fericire pentru fanii madrileni, Realul s-a mișcat destul de repede și au adus un alt portar caer să-i țină locul lui Courtois. Este vorba despre spaniolul Kepa Arrizabalaga, care deja a fost prezentat în mod oficial la club.
Kepa este un portar care are 28 de ani în acest moment care a ajuns la Real Madrid sub formă de împrumut de la Chelsea. Pe lângă poziția în teren, cei doi portari mai au și alt lucru în comun: amândoi au venit la „Los Blancos” de la Chelsea.
Portarul spaniol are șase trofee câștigate până acum. Champions League, Europa League, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor, acestea sunt competițiile pe care Kepa le-a câștigat aflându-se în componența celor de la Chelsea.
Kepa Arrizabalaga
Citeste si: Tichetele de masă vor crește la 50 de lei pe zi: Anunțul ministrului Muncii Florin Manole - kanald.ro
Courtois este cu trei ani mai mare decât Kepa și a câștigat, printre altele, și aceste trofee: Champions League în anul 2022; de două ori campionatul în Anglia; de trei ori campionatul în Spania (de două ori cu Real și un triumf cu Atletico Madrid); Europa League în 2012 cu Atletico și de două ori Supercupa Europei.
Courtois a venit la Real Madrid printr-un transfer de la Chelsea în anul 2018, moment în care a ajuns Kepa Arrizabalaga la gruparea de pe Stanford Bridge.
Cota de piață a belgianului de pe Transfermarkt este de 45 de milioane de euro, iar a lui Kepa este 18.