
kanald.ro
Ce premii vor primi elevii medaliați la olimpiadele internaționale
Actualitate
Olimpicii români primesc bani mai mulți de la stat. Care este suma pe care Guvernul a oferit-o medaliaților cu aur la olimpiadele internaționale.
Elevii medaliați cu aur la olimpiadele internaționale vor primi mai mulți bani. Anunțul a fost făcut de către Sorin Cîmpeanu, în baza hotărârii de Guvern. Despre ce sume este vorba și ce categorii de olimpici vor primi banii.
Conform ministrului Educației, elevii care reușesc performanțe deosebite trebuie stimulați și motivați să studieze la același nivel. Așadar, olimpicii români vor primi merite în bani cu până la 70% mai mari ca până acum.
Ce premii vor primi elevii medaliați la olimpiadele internaționale
"Reglează nivelul premiilor pentru olimpicii români care au obţinut rezultate absolut remarcabile pe marea majoritate a podiumurilor mondiale, anul acesta mai mult decât oricând(...). Toţi aceşti elevi care au obţinut premii vor fi recompensaţi prin stimulente financiare care cresc cu cel puţin 70%, în unele cazuri cresc de mai multe ori. Astfel, un medaliat cu aur absolut, asta înseamnă punctaj maxim, va primi un premiu de 20.000 de lei. Același premiu îl va primi şi şcoala în care învaţă acel elev", a declarat Sorin Cîmpeanu în conferința de presă de astăzi.
Nu vor fi ignorați nici elevii care obțin rezultate excepționale la olimpiadele regionale, astfel că și aceștia vor primi un premiu în bani. Este vorba despre cuantumul de 7500 de lei pentru olimpicii la regionale.
Premianți sunt și elevii care participă la competiții naționale, așadar cei care au obținut premiul I la astfel de competiții vor primi 1000 de lei din partea statului român.
Anul acesta, România a înregistrat cele mai multe premii olimpice de până acum. Datorită elevilor care sunt pasionați, fac sacrificii și fructifică informațiile pe care le dobândesc la școală, țara noastră se poziționează printre cele mai lăudate la capitolul elevi premiați la olimpiade.
În vara anului în curs, lotul de Matematică al României a obținut primul loc la nivel european și locul 5 la nivel mondial la olimpiada internațională.
Cei șase români olimpici sunt Robert Dragomirescu, David-Andrei Anghel, Andrei Moldovan, Vlad-Titus Spătaru și Radu Lecoiu, toți elevi la Liceul Internațional de Informatică București, și Andrei Chiriță de la Colegiul Național de Informatică "Tudor Vianu" din București.
sursă: libertatea.ro