kanald.ro
Exclusiv
Mama Andrei Volos, în lacrimi la cununia civilă a fiicei ei! „Nu mă deranjează că Robert mai are o fetiță” Ce sfat i-a dat lui Lele, înainte să îi ia fata de soție | EXCLUSIV
Mama Andrei Volos i-a transmis un mesaj fiicei ei, chiar la cununia civilă.
Andra Volos s-a măritat cu Lele, cu lux și opulență. Fosta concurentă de la Puterea Dragostei i-a spus ”Da” manelistului, în cadrul unei ceremonii în aer liber, într-un decor imens de flori albe. Andra a purtat la ceremonie o rochie albă, cu o trenă unică, spectaculoasă, care cântărea nu mai puțin 40 de kilograme, iar pe deget, avea un inel plin de diamante. Pe parcursul întregului eveniment, Andra avea să schimbe patru ținute, la fel ca nașa și fetița ei, și ea botezată în aceeași zi.
Mama Andrei Volos, sfat pentru celebrul cuplu
Mama Andrei Volos s-a emoționat foarte tare când și-a văzut fiica mireasă și a ținut să îi transmită atât ei, cât și soțului ei, un mesaj puternic. Mai mult, a vorbit și despre fetița mai mare a lui Lele.
„În primul rând, eu sunt foarte fericită pentru ei, foarte emoționată, parcă m-aș căsători eu, că n-am uitat de când am făcut cununia cu fostul meu soț, asta-i viața.
Andra Volos s-a ocupat de decorul luxos de la restaurant
Andra Volos e cea care s-a ocupat intens de decorarea restaurantului și i-a ieșit de minune. Lele e cel care a dat-o de gol și a felicitat-o pentru tot luxul pe care l-a pus în practică.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
„Totul este meritul soției mele. Dacă am fost numai plecat, eu nu prea m-am ocupat de nimic sincer. Am lăsat totul în mâinile ei, pentru că știu că se descurcă și am încredere în ea și uitați ce a ieșit. Ceva de vis! Noi am pus data petrecerii de foarte mult timp, numai că ne-am luat cu alte treburi și nu ne-am ocupat de nimic. Acum de o lună de zile am luat toată treaba mai în serios și acum e bine.”, a declarat Lele, în exclusivitate, pentru WOWbiz.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa pont@wowbiz.ro!