kanald.ro
Bruno Fernandes, Scott McTominay
Bruno Fernandes, Scott McTominay
Sport
Manchester United se va înfrunta pe 20 septembrie cu Bayern Munchen în primul meci din grupele Champions League. Echipa din Premiere League trece printr-o perioadă ceva mai dificilă, având jucători indisponibili și trei înfrângeri din cinci meciuri de campionat.
Atmosfera de la Manchester United nu este dloc una bună, iar motivele sunt evidente: Antony se află într-un scandal, Jadon Sancho este într-un conflict cu Erik ten Hag, iar formația nu are un randament deloc bun în Premier League.
Totuși, ca un fel de „picătură care să umple paharul”, jucătorii sunt violenți unii cu ceilalți. Potrivit Eurosport, care menționează Daily Mail ca sursă, Bruno Fernandes și Scott McTominay au avut un conflict.
Motivul, conform surselor menționate anterior, a fost un reproș făcut de Bruno Fernandes. Mai precis, portughezul i-a spus lui McTominay că a greșit în anumite faze, iar lusitanul a fost nevoit să se retragă pentru a repara aceste erori.
Bruno Fernandes
Totuși, gruparea de pe Old Trafford a publicat un comunicat în carae neagă orice fel de contact fizic în vestiar după eșecul contra celor de la Brighton.
Manchester United are, de asemenea, și jucători accidentați. Luke Shaw, Tyrell Malacia, Aaron Wan-Bissaka și Mason Mount figurează pe lista jucătorilor care sunt indisponibili din cauza unor probleme medicale, potrivit datelor disponibile pe Transfermarkt.
Chiar dacă până acum s-au jucat doar cinci etape de Premier League, Manchester United nu are deloc un start bun. Două victorii și trei înfrângeri sunt rezultatele pe care le-a obținut gruparea de pe Old Trafford până acum în campionat.
Problemele de lot și o prestație foarte modestă în campionat sunt două lucruri care pot cântări foarte mult în meciul din Champions League pe care Manchester United îl va avea contra celor de la Bayern Munchen pe 20 septembrie.
În schimb, bavarezii stau ceva mai bine. Sunt pe al doilea loc în Bundesliga, la egalitate cu liderul Bayer Leverkusen, diferența fiind făcută de golaveraj. De asemenea, Bayern Munchen nu are prea mulți jucători care lipsesc pentru partida de pe 20 septembrie.
Totuși, nu înseamnă că nu există lipsuri.
Manuel Neuer este încă accidentat, iar după plecare lui Sommer la Inter, bavarezii tot nu au găsit un portar de calibrul celor doi menționați anterior.În schimb, clubul german pare că în sfârșit și-a găit un nou atacant în persoana lui Harry Kane care deja a marcat patru goluri pentru noua lui echipă.