
kanald.ro
Marcel Ciolacu
Politica
Președintele PSD și-ar fi anunțat deja colegii de partid că va demisiona din funcția de lider, în urma eșecului de la alegerile prezidențiale.
Marcel Ciolacu a suferit o înfrângere total neașteptată în primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Până la această oră au fost numărate 99,98% din voturi, iar rezultatele arată că pe primul loc se situează Călin Georgescu, fiind urmat de Elena Lasconi .
Președintele PSD a coborât pe locul al treilea în cursa prezidențială, ceea ce înseamnă că nu intră în turul al doilea. În urma eșecului suferit, Marcel Ciolacu este liderul PSD care a strâns cele mai puține voturi la alegerile prezidențiale din istoria partidiului.
Mai mult, se pare că Ciolacu ar fi luat și o decizie drastică după ce a pierdut alegerile. Acesta și-ar fi anunțat colegii de partid, încă de luni dimineață, că va demisiona de la șefia PSD, arată Observatornews.ro.
Pe de altă parte, politicianul anunța încă de vineri, înainte de alegeri, că ar renunța la funcția de președinte al partidului PSD în cazul în care nu ar intra în turul doi.
„ Categoric. Categoric, da(n.r. o să demisioneze)”, spunea atunci Marcel Ciolacu.
Citește și: Alegeri prezidențiale 2024: Ce riscă comercianții care vând băuturi alcoolice în jurul secțiilor de votare
Marcel Ciolacu
Nu numai la conducerea PSD s-ar fi produs schimbări majore, ci și în PNL. Nicolae Ciucă și-a dat demisia de la conducerea partidului, după ce a strâns neașteptat de puține voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale, conform Mediafax.ro.
Ilie Bolojan a făcut declarații pe marginea acestui subiect, vorbind despre situația cu care se confruntă acum PNL.
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podium. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care strategii partidului, pe care cei care conduc partidul trebuie să-şi-o asume, mai ales când există o diferenţă între datele proiectate, cele prognozate şi rezultate”, a afirmat Ilie Bolojan.