kanald.ro
Vedete
Marele absent de la înmormântarea Ronei Hartner! Ce spun apropiații: „Nu a anunțat familia îndoliată că îi va fi aproape fiicei, care e distrusă sufletește”
Apropiații Ronei Hartner fac mărturisiri neașteptate, la câteva zile de la moartea artistei. Iată ce spun aceștia despre prezența foștilor ei soți, la înmormânatare!
Rona Hartner a fost una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite artiste de la noi din țară. Prin talentul său muzical și actoricesc, regretata artistă a reușit să cucerească iremediabil inimile românilor și nu numai. Din păcate, pe data de 23 noiembrie, ea a părăsit definitiv scena și lumea aceasta, după ce a dus o luptă grea cu o boală crâncenă. Îndrăgita cântăreață și-a dat ultima suflare la vârsta de 50 de ani, iar în urma sa a rămas o fiică îngenuncheată de durere. De altfel, vestea tristă a îndurerat pe toată lumea, de la colegii săi de breaslă, până la oamenii care au apreciat-o și i-au fost alături până în ultima sa clipă.
Înmormântarea regretatei artiste va avea loc pe data de 1 decembrie, la Cimitirul Bellu Catolic, unde vor fi prezenți cei care au iubit-o și au sprijinit-o. Cu toate acestea, marele absent de la ultimul drum al artistei ar fi tatăl fiicei sale, care nu ar fi confirmat prezența nici până în aceste momente. Iată ce mărturisiri dureroase au făcut apropiații familiei!
Tatăl fetiței Ronei Hartner, marele absent de la înmormântarea artistei
În urmă cu puțin timp, în cadrul unui interviu, apropiații regretatei Rona Hartner au făcut dezvăluiri neașteptate despre foștii soți ai artistei. Cântăreața va fi condusă pe ultimul drum în ziua de 1 decembrie, după ce va fi adusă în țară. Dorința acesteia a fost să fie înmormântată în România, țara ei natală, chiar dacă ultimii 25 de ani i-a petrecut în Franța. Astfel că cei mai dragi oameni ai artistei vor fi prezenți Cimitirul Bellu Catolic pentru a-și lua la revedere de la ea.
Cu toate acestea, marele absent de la înmormântare ar fi chiar tatăl fiicei sale, care nu și-ar fi confirmat nici până în aceste momente prezența. Mai mult decât atât, apropiații regretatei actrițe subliniază faptul că aceasta nu a avut o relație foarte bună, în ultimii ani, cu Rocco Sedano, fostul ei soț și tatăl copilului său. Din acest motiv, surse apropiate ale familiei spun că bărbatul nu îi va fi alături Ritei Sumalya, în ziua în care o va conduce pe cea care i-a dat viață, pe ultimul drum.
„Foștii ei soți în mod sigur nu vor veni pe 1 Decembrie, la înmormântarea Ronei Hartner.
Nici măcar tatăl fetiței, dansatorul argentinian Rocco Sedano, nu și-a anunțat prezența în România, nu a anunțat familia îndoliată că îi va fi aproape fiicei, care e distrusă sufletește, după pierderea mamei.
Rona și Rocco nu s-au înțeles deloc în ultimii ani, au avut și câteva procese, pentru custodia și vizitele fetiței, erau certați, nu-și mai vorbeau”, au precizat apropiații regretatei artiste, pentru playtech.ro.
Rona Hartner împreună cu fiica sa, în urmă cu mai mult timp
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Ce artist celebru din lume va veni la înmormântarea regretatei actrițe
Deși fostul ei partener nu și-a anunțat prezența la înmormântarea Ronei Hartner, un mare artist din Franța ar fi mărturisit ca vrea să își ia la revedere de la actriță. Dj Tagada a colaborat în ultimii ani cu îndrăgita interpretă și au făcut o echipă de excepție, iar din acest motiv el și-a declarat dorința de a fi prezent la funeraliile artistei. Cunoscutul artist va veni în România împreună cu soția lui, deoarece vrea să fie alături de familia regretatei sale colege și să o conducă pe ultimul drum.
„DJ Tagada, din Franța, artist celebru în lume, a anunțat că vrea să vină neapărat în România. Rona a avut cu el o colaborare strânsă, pe plan muzical, au fost prieteni foarte buni. Rona a cântat și a compus mai multe albume muzicale, împreună cu DJ Tagada. Iar în urmă cu patru ani, ei au filmat și un videoclip de succes, pentru piesa ”My Swing Is Balkan”. Artistul va veni în România împreună cu soția lui”, au mai spus apropiații familiei, pentru aceeași sursă menționată mai sus.
Rona și Dj Tagada, în cadrul videoclipului pe care l-au fimat împreună